Toate formațiile  cultural-artistice  au  confirmat titlul de colectiv model

   Toate formațiile  cultural-artistice  au  confirmat titlul de colectiv model

67
DISTRIBUIȚI

Secția raională de Cultură a organizat și desfășurat atestarea colectivelor artistice pentru conferirea  sau confirmarea titlului onorific „model”.Treizeci și trei de colective, purtătoare a titlului „model” au participat la acest concurs și au demonstrat profesionalismul, măiestria, reușind să-și  confirme  titlul onorific de colectiv model. 

Evenimentul  s-a desfășurat  la finele săptămânii în incinta Casei raionale de Cultură „Nicolae Iorga”. Evoluarea în scenă a fiecărui colectiv expus a fost apreciată  și reconfirmată drept „model” de  experți în domeniu și maeștri în artă  ca: Serghei Boboc, consultant principal al Direcției Arte , Industrii Creative și Educație Artistică al Ministerului Culturii, Grigore  Oxinte, director adjunct al  Centrului Național de Conservare a Patrimoniului Cultural, Ghenadie  Tutunaru, specialist principal la Centru Național nominalizat.  Oficialii culturii  au făcut parte din Comisia pentru atestarea colectivelor întru confirmarea titlului onorific „model” .  Alături de acești reprezentanți ai Ministerului Culturii au lucrat în comisie Valeriu Rusu, șeful Secției Cultură  a raionului Sângerei și membrul Colegiului Ministerului Culturii, maeștri în artă  Anatolie Vițu și Anatol Latîșev, dar și specialista principală a  Secției Cultură a raionului Tamara Deleu.

 Primii  au îndrăznit  a se prezenta în fața riguroasei comisii și au  spart gheața colectivul –  model „Chișcăreanca”, ansamblul vocal condus de Zinaida Darie .  Aceștia cu vocile fermecătoare și corect răsunătoare ,pe măsura notelor au tăiat răsuflarea publicului, dar și evoluatorilor au încântat pe toți cei prezenți .După  respectiva prestație, Orchestra „Busuioc Moldovenesc ”de la Casa de Cultură, „Nicolae Iorga”, dirijată de Anatol Vițu , au reconfirmat  senzația și încrederea că la Sângerei cultura e în capul mesei. Dacă  trecem de la interpreți la dansatori apoi au rămas  înfometați  de acum încolo, de talentul dansatorilor și farmecul mișcărilor colectivului  „Brâuleț” din satul Cubolta, condus de maestrul coreograf Alexandru Balanici,  colectivelor de dansatori renumite „Pelinița” și „Sambrieș” de la Casa de cultură Biruința, împreună cu coreografii  Andrian și Simion Chiriac.  Teatrul „Amintiri” din satul Pepeni ca și colectivul  „Moștenitorii”,ghidate de Petru  Pietraru și Maria Rotaru au confirmat și reconfirmat înaltul nume de colective- modele model.

Continuare citiți în ziarul „Ecoul nostru” din 15 decembrie 2023.