SURSA FOTO: TABLOURI PE CANVAS
Cântă și primăvara, dar muzica ei e izbucnire, erupție neânțeleasă, pe care adesea nici n-o poți surprinde, culorile primăverii – abundente, frumoase și, face impresia, mai potolite decât aprinsele culori de toamnă, dor.
Și melodiile primăverii dor. Ca și apele din zăgazuri, ca și soarele învârtejindu-se pe cer. Vara ciocârliile se înalță spre soare în spirală sonoră și toată mișcarea verii e spirală pe care ți se urcă sufletul spre dogoare. Și, apoi, spre toamnă, se lasă liniștea. Liniștea în toate. Și sufletul, și gândurile își scad zbuciumul, devenind mai calde și mai duioase. Căci nesfârșită e duioșia toamnei.
Un peisaj de toamnă e o muzică de culori, de gânduri, de poezie, de tristețe, de acea tristețe, care e o stare de sănătate în care gândul poetic are rezonanță de harfe. Natura cântă întotdeauna. În orice anotimp. Ritmurile naturii sunt altele decât ritmurile create de noi. Natura e ordine, muzica e și ea ordine și totuși foșnetul pădurii, căruia îi zicem cântec, încă nu e muzică.
Continuarea citiți în n.47 din 19 noiembrie 2021
