DISTRIBUIȚI

       În cadrul Săptămânii Familiei promovată de Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei, în Muzeul de Istorie şi Etnografie din oraşul Sângerei, a fost organizată o activitate dedicată copiilor cu nevoi speciale „Cuib de melci”. Unii dintre ei au fost eroii expoziţiei fotografice expuse cu această ocazie spre atenţia vizitatorilor muzeului şi participanţilor la activitate.

       După cum ne-a informat Maria HUZUN, şefa direcţiei nominalizate, Serviciul Social „Echipa Mobilă”, condusă de Ana DONCIU în parteneriat cu fotograful voluntar Petru CLIOFOS au organizat activitatea, drept o uşiţă de integrare în mediul nostru şi în societate a copiilor cu nevoi speciale.

Voluntarul a definit viaţa lor drept un cuib de melci, care chiar de păşesc încet, în scaunul cu rotile, ei sunt ai noştri, parte a societăţii şi este nevoie să fim alături de ei, să le oferim şanse de a fi importanţi, necesari, cum sunt melcii, înceţi la paşi, dar benefici pentru natură şi viaţa noastră. „Expoziţa conţine 30 de fotografii care le-am considerat mai sugestive. Celelalte care nu au încăput în pânza ei, obligatoriu, vor ajunge în familiile eroilor surprinşi în cadrul fotografic. Fac lucrurile acestea din îndemnul inimii, voluntar şi aduc clipe de fericire în viaţa fiecărui copil sau tânăr cu nevoi speciale.

Prin fotografii, filmuleţul realizat şi prezentat, am demonstrat realităţile cu care ei se confruntă zi de zi. Viteza cu care persoanele cu nevoi speciale se deplasează e asemenea mişcării melcilor, cuibul este locul lor de intimitate, definit familie. Sunt bucuros să fiu astăzi în raionul dvs, că activitatea este susţinută de Direcţia Asistenţă Socială, dar şi de vicepreşedintele raionului prezent, Mihail BÎRSAN, de gazda care ne-a oferit acest spaţiu ademenitor, plin de istorie şi tradiţie, Radu MARANDIUC”.

Familia constituie un proiect de lungă durată şi fiecare copil trebuie să aibă parte de acest anturaj, care presupune dragoste, grijă şi sensibilitate pentru creşterea sa.

Ana MAHU din Dumbrăviţa, o tănără de 20 de ani, are parte de acest anturaj. Fiind eroina uneia dintre…

continuarea o veți citi în numărul 22 al ziarului din săptămâna aceasta

Foto: Vera Tabarcea