DISTRIBUIȚI
În poză: Tadeu NAGACEVSCHI

Suntem onorate să împărtășim bucuria aniversării cu DVS, cel mai talentat dintre pământeni, având urcușuri irepetabile în jurnalism, publicistică și arta umorului și a spiritului critic reflectat prin inconfundabilele epigrame. Cărțile editate aici, la noi, și peste Prut, tot la noi, Vă sunt cununa de lauri, dovada împlinirilor unui om harnic, în ale reflectării realităților, prin scris, talentat inconfundabil, unui iubitor de cuvânt, cuvântul potrivit la locul potrivit, la momentul exprimat, scris, transmis prin mesaj poetic cititorului. Fără vrerea Dvs numele Tadeu Nagacevschi l-a înscris istoria, nu doar cea sângereiană, loc, spațiu unde sunteți cel mai iubit și apreciat. L-a înscris istoria neamului și o să-l înscrie în continuare, l-a înscris istoria ziarului, unde susțineți rubrica permanentă de epigrame și publicați articole răscolitoare. Numele l-a înscris ziarul raional care a existat și unde V-ați manifestat ca cel mai bun jurnalist al timpului și publicației. Numele Vi l-au înscris copiii: feciorul avocat de renume, nepotul – ministru în Guvernul țării. Pe cât urcușurile sunt demne și frumoase, pe atât și modestia Vă este haina sublimă pe care o purtați.
Vă mai spunem bine ați venit către împlinirea a 83 de ani!
Mulți înainte, cu sănătate și cu zbuciumul frumos al creației în suflet.
Cu multă apreciere și venerație, colegele jurnaliste de la Ecoul Nostru.