Iată că se scurge și deceniul trei de când a fost oficializată limba noastră, de când i s-a acordat statut de limbă de stat, adică să fie utilizată în toate domeniile, să o cunoască, și vorbească toți și fiecare. Dacă la începuturi funcționau cursuri pentru studierea limbii, în scurt timp acestea au dispărut fără urme. Poate că toți cunosc limba și nu mai este nevoie de aceste cursuri? Din păcate situația s-a agravat și mai mult. Se face impresia că toți mai marii zilei sunt lingviști. Ei anulează, ei propun variante ei poartă cristelnița după dânșii pentru a boteza și rebotiza tot ce nu le convine, noi prefăcându-ne că totul e bine. În consecință vorbim ca la Turnul Babel vorbe stâlcite, peticite, schimonosite. Buneii nu se înțeleg cu copii și nepoții și iarăși ne prefacem că plouă. Astăzi e așa, da mâine…?
Iată un exemplu pescuit la o oprire.
– Talian, l-am ubidit, boliși l-am ugavarit pe drugu cela cu calitca. El îmi predloje și nastaival să-i varesc stolbișii de la calitcă cu splașinaia svarca. Stolbișii aveau câte doi metri, poprobui și varește splașinaia obe staranî. Eu am pridumăit o nacazanie na vse sto. Când cu derjateliu ține vosmeorcile, eu începem varitul și pe urmă comănduim să închidă ochii, așa că a prihvatit zaicici budizdarov. Șiurcica de la calitcă i-am varit-o nizco, fără uroveni, lasă facă prisidănii vsiu jizni. Dacă mai adăugăm cuvintele de ocară și batjocură folosite în acest monolog ne vom da seama că suntem pe malul prapastiei. Vorbim o limbă inexistentă, mergem din rău spre mai rău. Până când!? Până unde!?
La sărbători se cuvine să venim declarând anumite succese obținute, să ne bucurăm cu toții de aceste rezultate să ne încârcăm cu energie și optimism și să mergem…, în cazul nostru, Domne ferește să mergem înainte, acolo e hăul, prăpastia. Reușit ar fi să dăm înapoi de pe malul prăpăstiei, să chibzuim cum ne putem salva.
Poate exemplul ambasadorului Statelor Unite Iames Pettit, care a însușit limba noastră în scurt timp, ne va deschide ochii să vedem unde am ajuns. O soluție ar fi înzestrarea fiecărei unități de producere de comerț… cu dicționare și ziare și în puținele clipe de răgaz, să nu pierdem timpul vorbind la telefon, ci să răsfoim, să citim, să aflăm 2-3 cuvinte noi pe zi și aceasta ne va feri de pericolul de a dispărea ca neam. Chiar să nu găsim în noi forțe de a ne salva, de a salva copii și nepoții noștri? Prea pesimiste aceste rânduri, însă optimismul nu-și mai are loc. Cu „hai davai” și cu „po liubomu” carul se va afla cu primele roți suspendate deasupra prăpastiei. Face să ne gândim și nu numai.
P.S. Denumirea limbii s-o lăsăm pe seama Academiei, pe seama lingviștilor, noi, însă să depunem efort pentru a o vorbi corect.
