DISTRIBUIȚI

Copiii de la Grădinița „Mărțișor” din orașul Sângerei (directoare Elena Patraș) toată luna martie o dedică primăverii, mărțișorului, florilor de ghiocei, mamei și tot ce presupune suavitatea acestui anotimp. Pentru că instituția poartă această luminoasă denumire, educatoarele aleg prin activitățile lor pentru copii să se axeze pe aceste mesaje și să-i facă pe copii să se simtă mărțisoarele instituției, a vieții și a părinților lor. O activitate de acest gen, extracurriculară, a fost organizată recent în grădiniță, prin care a fost promovat genericul „Primăvara, anotimpul cel mai minunat.”
Sala de festivități a grădiniței a fost plină de misterul primăverii și de toate culorile și simbolurile care le poartă și le aduce cu sine. Copiii, grupă cu grupă, au fost transformați în prietenii primăverii, contopindu-se cu imaginea și rolul de ghiocei și mărțișoare, de raze de lumină și căldură primăverii. Educatoarele Aliona Tabarcea și Victoria Jardan, pe post de moderatoare, au oferit copiilor participanți posibilitatea să-și demonstreze măiestria, virtuozitatea, aducând melodie cu melodie și ritm de dans, și zâmbet, și voie bună. Au demonstrat celor prezenți și invitaților de onoare: mame, bunici, frați și surioare, administrației grădiniței, reprezentanților Direcției Educație pentru educația timpurie, că ei poartă cu cinste în piept deosebitul vestitor al primăverii, mățișorul.

Continuarea citiți în nr.11 din 13.03.2020