DISTRIBUIȚI

Școlile din Republica Moldova își evaluează activitatea, pentru a îmbunătăți actul educațional. Managerii și profesorii din 72 de școli din 21 de raioane ale țării au fost sprijiniți de organizația CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie să elaboreze chestionare cu angajații instituțiilor, părinții și copiii, pentru a identifica provocările cu care se confruntă instituția și soluții optime pentru rezolvarea acestora.

Inițiativa face parte din proiectul „Spre o școală incluzivă”, implementat de CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie, în parteneriat cu ChildFund Deutschland, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei. Inițial, cele peste 72 școli au beneficiat de instruiri livrate de experți cu experiență vastă în educația incluzivă, în cadrul cărora li s-a prezentat Indexul Incluziunii, un instrument de practici și instrumente, care asigură dezvoltarea durabilă a școlii, focusată pe implicarea tuturor participanților în procesul de luare a deciziilor.
Aceștia au învățat care sunt principiile unei școli incluzive și cum pot contribui la transformarea propriilor instituții în comunități prietenoase tuturor participanților actului educațional. Managerii și profesorii au fost sprijiniți să analizeze practicile existente prin intermediul unei cercetări sociologice, care să ofere o cartografiere a școlilor în care activează, ce cred părinții, cum se simt copiii, dar și care e viziunea profesorilor cu privire la dezvoltarea instituției în care activează.
„Cercetarea realizată a conturat problemele cu care se confruntă școala, pe care le analizăm și împreună elaborăm un plan de acțiuni cu soluții concrete, axat pe implicarea tuturor: copiilor, părinților, profesorilor, în dezvoltarea instituției lor. La sfârșitul anului viitor, școlile vor aplica un nou chestionar, pentru a analiza în ce măsură s-au schimbat lucrurile în instituție. În cadrul sesiunilor de training și a celor de mentorat am observat că multe școli întreprind o serie din măsurile stipulate în Indexul Incluziunii. Noi îi ghidăm să includă aceste și alte măsuri într-un plan de dezvoltare durabilă a școlii”, a declarat Marina Bîlici, expert în incluziune, mentor în cadrul proiectului „Spre o școală incluzivă”.
Mentorii oferă asistență individuală școlilor, prin intermediul ședințelor de mentorat și a trainingului, pe parcursul întregului proces. Aceștia susțin că managerii și profesorii se implică activ, astfel încât toți copiii și adulții să beneficieze de un mediu incluziv.
„Depunem eforturi să identificăm modalități de integrare a tuturor copiilor în procesul educațional. Am evaluat necesitățile individuale ale copiilor și acum lucrăm la un ciclu de activități atractive pentru ei. Încercăm să le explicăm părinților cum asigurăm starea de bine a copiilor în școala noastră. Îi transformăm în partenerii noștri”, a declarat profesoara Tamara Gumovschi.
Proiectul „Spre o școală incluzivă în Moldova” prevede 328 de ședințe de mentorat pentru 72 de școli din țară și 11 ateliere la care participă 280 de profesioniști și reprezentanți ai 20 de Organe Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului.
Proiectul „Spre o școală incluzivă” este implementat de CCF Moldova – Copil, Comunitate, Familie, în parteneriat cu ChildFund Deutschland, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, în perioada iulie 2021 – iunie 2023.

Olga Sajin, specialista comunicare CCF Moldova.