DISTRIBUIȚI

Prin clepsidra timpului primele ore ale anului 2022 se cer intrate în univers, ceea ce îmi oferă frumosul prilej de a Vă adresa sincere și alese urări de bine cu ocazia sosirii Anului Nou și a Crăciunului.
În anul care deja ne-a pășit pragul, fie ca raionul Sângerei, republica în întregime să pășească ferm pe calea integrării europene, a progresului, a realizărilor, a păcii civice și a bunăstării.
Să ne unim eforturile ca prosperarea, solidaritatea și forța de a învinge greutățile să predomine pe tot parcursul anului.
Fie ca 2022 să vină cu fericire, stabilitate, armonie, sănătate, bucurie și izbândă pentru fiecare dintre Dumneavoastră.
An Nou feeric și Crăciun Fericit.
Gheorghe Ichim, deputat în Parlamentul Republicii Moldova


Stimați cetățeni ai raionului, cu deosebită plăcere Vă adresez cele mai sincere și călduroase felicitări și urări de fericire cu prilejul frumoaselor sărbători de iarnă.
Întâmpinăm împreună un An Nou și Vă adresez, cu acest prilej un mesaj de sănătate și încredere în viitor. Acum, la cumpăna dintre ani, putem fi mândri că printr-un amplu efort am depășit împreună dificultățile anului 2021. Doresc ca anul nou să reînvie în sufletele noastre optimismul și credința să putem reuși rămânând solidari cu destinul comunei, raionului,republicii.
Cea mai mare bogăție a raionului Sângerei, sunt oamenii, iar ei mai mult ca oricând, să știe și să creadă, că prin propriile eforturi pot crea localități moderne. Zilnic muncim împreună pentru a realiza obiectivele propuse, a atrage cât mai multe investigații, a implementa proiecte.
Cu prilejul cestor mult așteptate sărbători magice de iarnă – Anul Nou și Crăciunul, Vă doresc tot ce-i mai bun și mai pur, pace în suflete, tuturor bucurii, să devenim mai înțelepți și corecți, mai bogați spiritual, harnici și făuritori de fapte bune.
La Mulți Ani! Crăciun Fericit!
Cristian Cainarian, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat


La Mulți Ani!
Stimate cadre didactice ale raionului Sângerei, acum când vremea stă să împartă trupul între vechi și nou, când colindul își pregătește cu emoție armoniile, când magii străbat distanțele pentru clipa cea de taină, acum, după sfânt poruncă datini străbune, pentru prinosul nostru de gânduri frumoase, calde urări de fericire, bunăstare, belșug și împliniri.
Vă mulțumesc pentru curajul și responsabilitatea de care dați dovadă în educarea tinerei generații, pentru eforturile, ce se regăsesc în rezultatele și performanțele de excepție obținute de discipolii Dumneavoastră. Sunteți baza pe care ei încearcă să-și creeze un viitor. Vă doresc spor în toate pornirile nobile și fiți mândri de acești copii care ne colorează nouă, tuturor, așteptările în realizări.
În anul 2022 Vă doresc să parcurgeți un traseu plin de succese și provocări ale destinului pe care să știți a le înfrunte cu demnitatea omului ce își cunoaște perfect misiunea: a trăi și educa în spiritul valorilor umane. Lăsați magia sărbătorilor de iarnă să Vă picure în suflet fiori de sfințenie și să primiți cu drag gândurile noastre de prețuire, realizări depline, sănătate și prosperitate.
LA ANUL ȘI LA MULȚI ANI. CRĂCIUN FERICIT
Mihai Curciuc, director-adjunct Direcția Educație Sângerei


 

Stimați sângereieni și vrănișteni, acum, când colindele, aduc cu ele mireasma falnicului Pom de Crăciun, simțim tot mai mult atmosfera de Sărbătoare, ce se apropie… Să deschidem ușile și să lăsăm spiritul Crăciunului să ne intre în casă. Să deschidem inimile și să lăsăm Bucuria și Împlinirea să ne intre în suflet. Să deschidem larg brațele și îmbrățișarea caldă, vorba bună și gândul curat să fie cel mai de preț cadou pentru cei dragi. Fie ca iubirea, înțelepciunea, încrederea și Generozitatea să ne călăuzească pașii în Noul An.
Cu prilejul minunatelor sărbători de iarnă și a Crăciunului, Vă adresez sincere urări de sănătate, pace și bucurie. Fie ca lumina Crăciunului să se reverse în familia și casele Dumneavoastră, să ne aducă bunăvoință și puterea de a face lucruri bune împreună, pentru bunăstarea și prosperarea urbei, raionului, țării.
Conform datinii, doresc fiecăruia dintre Dvs., sănătate și noroc. Fie ca anul care a venit să aducă celor mici – descoperiri interesante, tinerilor – perspective frumoase și realizabile, celor mai maturi – rezultate pe potriva așteptărilor și speranțelor, vârstnicilor – grija și atenția celor apropiați.
La Mulți Ani și Crăciun Fericit.
Arcadie Covaliov, primarul orașului Sângerei și satului Vrănești


LA MULȚI ANI
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Vă doresc din suflet un An Nou generos și plin de realizări. Fie ca taina sfântă a Nașterii Domnului să reverse asupra Dumneavoastră i celor dragi bunătate, speranță, sănătate și belșug. Să lăsăm magia Crăciunului să ne pătrundă în case, să ne lumineze sufletele și viața, știind că dacă avem credință, drumul din fața noastră va fi presărat cu împliniri.
La Mulți Ani și Crăciun Fericit!
Cu drag, Ion Galus, președintele OT a PLDM


Fie ca sărbătoarea de Anul Nou și cea a Nașterii Domnului să ne unească în familie , să ne ofere înțelepciune și cumpătare, să ne aducă lumină, dragoste și căldură în inimă și în case.
În această sfântă zi, când toată lumea își pune dorințe, să avem un gând bun pentru cei apropiați sufletului nostru, copii, colegi de serviciu, rude, prieteni cu schimbări pozitive și să avem cu toții mai multe motive de bucurie.
Fie ca magia și liniștea adusă de sfintele sărbători să Vă însoțească pe tot parcursul anului 2022.
Vă doresc tuturor să fiți lumini în noul an, să fiți mai buni, mai fericiți și mai aproape de cei dragi.
Sărbători senine. Crăciun luminos pentru sufletele noastre.
Sergiu Dubenco, primarul comunei Drăgănești


Suntem în perioada magicelor sărbători de iarnă. Aceste sfinte sărbători îmbină tradiția populară, valorile creștine și speranța într-un viitor mai bun.
Fie ca ele, feericele sărbători să ne unească familiile, să ne ofere înțelepciune și cumpătare, să ne aducă lumină, dragoste și căldură în inimi și în case.
În această sfântă zi, când toată lumea își pune dorințe, să avem un gând bun pentru cei apropiați sufletului nostru, părinți, copii, prieteni și colegi de serviciu, cu schimbări pozitive și să avem cu toții mai multe motive de bucurie.
Fie ca magia și liniștea adusă de sfintele sărbători de iarnă să Vă însoțească pe tot parcursul noului an.
Vă dorim tuturor să fiți lumini în noul an, mai fericiți și împliniți și mai aproape de cei dragi sufletului. Sărbători senine. Crăciun luminos pentru sufletele noastre. La mulți ani!
Vitalie Gojinevski, primarul comunei Copăceni


Stimați profesori, colegi, elevi, părinți, la ceas de bilanț, când pe neobservate iarăși stăm la răspântie de timp în așteptarea Noului An, aș vrea să Vă felicit cu acest prilej și să Vă doresc tuturor ani mulți, bucurie și sănătate.
Timpul trece nemilos peste noi, oamenii, și unicul beneficiu pe care ni-l oferă este deprinderea de a face lucrurile cu mai multă responsabilitate și maturitate.
Să fim titanici pentru a mobiliza cai-putere și să tragem Strategia Educația 2022, să fim generoși pentru a realiza destoinic Codul Educației.
Să facem cât mai multă calitate în regăsirea energiilor vitale pe care le emană copiii pentru a convinge lumea cât de necoruptă este inocența.
În tot ceea ce facem să ne călăuzească Iubirea și Lumina – acestea fiind motivații de echilibru și adevăr. La Mulți Ani!
Ludmila Șișcanu, directoarea LT ” Olimp” Sângerei


Un fulg de nea răzleț și vesel/ Să bată-n ușa casei tale,/ Deschide sufletul să intre/Lumină, pace, sărbătoare. La final de an, când tragem linie în urma celor trăite, realizate, împlinite, admirația noastră se îndreaptă către familie, prieteni, colegi de serviciu, echipa din care fac parte, elevi, părinți…
În prag de sărbători Vă urez tuturor sănătate, liniște, căldură și armonie sufletească. Fie ca frumusețea iernii, cu dulcele ecou al colindelor să Vă aducă speranța unui nou început, energia necesară pentru a Vă împlini toate obiectivele propuse pentru aul 2022 și împlinirea realizărilor începute.
Să privim înainte cu încredere, să ne consolidăm eforturile pentru a contribui la schimbarea în bine a lucrurilor . Stimați colegi, la o nouă intersecție de ani, să ne angajăm în a păstra viu fiorul acestor sentimente curate. La Mulți Ani!
Liuba Rudei, directoarea LT „A. Agapie”, Pepeni


Stimați colegi, anul care numai ce ne-a părăsit s-a dovedit a fi destul de benefic pentru colectivul pedagogic al gimnaziului. Fie ca în noul an -2022 gândurile și aspirațiile fiecăruia din Dvs. să vibreze pe aceleași unde Competitivitate, Creativitate, Succes, Performanță…
Vreau astăzi să Vă doresc un an nou de bun augur, realizări frumoase pe tărâmul educației, discipoli stăruitori și dornici de a descoperi tainele miraculoase ale universului și, desigur, bunăstare materială în familie.
Fie ca anul care a sosit să Vă aducă atâtea clipe de fericire, câți fulgi de nea sunt într-o iarnă de basm. La mulți ani, dragi profesori, scumpi colegi, elevi.

Angela Albu, directoarea gimnaziului din Ciucuieni


Dragi colegi, cu sufletul plin de bucurie, cu sincere sentimente de gratitudine după Sfânta poruncă a datinii străbune, Vă aduc în dar gânduri frumoase și urări de sănătate, fericire și viață îmbelșugată, sufletul să Vă fie mângâiat de colindul sublim și dulce al coliilor, spiritul frumoaselor sărbători de iarnă să Vă lumineze gândul și să Vă găsească alături de cei dragi inimii, visele pe care le făuriți în aceste zile de sărbătoare să devină realitate, treceți cu pași încrezători pragul Noului An spre calea Credinței, a Împăcării, a Împlinirii…
Priviți anul care a trecut cu sufletul unui om înțelept și Noul An cu ochi limpezi de copil, reflectând uimire și credință. Sărbători luminate, dragi colegi.
Cu profund respect, Viorica Chisaru, directoarea Gimnaziului „ Sergiu Rădăuțanu” din Iezărenii Vechi


Mult stimați colegi , elevi, părinți, aerul rece de ianuarie s-a umplut de clinchetele zglobii de clopoțel, ira fascinația sărbătorilor ne pătrunde în suflete pe aripile colindelor strămoșești. Am intrat în cea mai splendidă și magică perioadă a anului, când obiceiul neamului ne adună împreună, în jurul focului din vatră, pentru a ne mărturisi unul altuia taina Nașterii Domnului și a intrării într-un Nou An
Anul Nou și Crăciunul sunt două dintre cele mai importante sărbători din calendar – una laică și alta creștină, pe care tradiția, dar și chemarea sufletului ne dictează să le petrecem în familie, alături și împreună cu cei dragi.
Fie ca spiritul sărbătorilor să Vă binecuvânteze p toți acei care știți să faceți poduri trainice între vorbe și fapte, răsplătindu-Vă din plin cu pace în suflete și lumină în cugete, sporindu-Vă sănătatea și belșugul împlinirilor în toate. Sărbători fericite.
Ana Podlisnic, directoarea LT „ Pan Halippa”, Cubolta


Fie ca în aceste zile invadate de mireasma îmbătătoare a sărbătorilor, adunați grămăjoară în jurul credinței, să lăsăm în urmă gândurile și faptele, de care nu suntem mândri, și să facem lloc gândurilor și faptelor, cu care să ne putem mândri în fața propriei conștiințe.
Fie ca în timpul apariției pe cer a Stelei biblice aspirațiile și dorințele să pornească spre împlinire,, înmulțind binele în lume. Anul 2022 să Vă aducă bucurii atât în plan profesional cât și personal, să păstrați mereu splendoarea și eleganța fulgilor de nea, iar buna dispoziție pe tot parcursul anului să domnească în casele, inimile și sufletele Dvs. La Mulți Ani.
Lilia Cumpătă, directoarea Gimnaziului „ Iurie Boghiu”, Coșcodeni


La începutul anului 2022 vin să Vă mulțumesc stimați colegi pentru activitatea Dvs. și să-mi exprim speranța că și în anul care a început vom dezvolta o muncă susținută înregistrând recolte bogate. Vă doresc să Vă însoțească pretutindeni buna dispoziție, dragostea și fericirea, armonia, să fiți părtașii norocului și Dumnezeu să Vă trimită sănătate, fericire, noi împliniri. La Mulți Ani!
Simion Macari, directorul SRL „ Agro Copăceni”


Avem multașteptata ocazie de a ne odihni puțin, a sărbători Anul Nou și Crăciunul, de a primi urători și colindători. Dragii mei, Vă felicit din suflet cu evenimentele semnificative, Vă doresc ca anul care și-a început numărătoarea să Vă aducă doar bucurii, dragoste, noroc și stimă reiprocă. La Mulți Ani!
Gheorghe Cernogal, directorul GȚ „ Cernogal Gheorghe”


 

2022 și-a deschis primele file albe recunoscute. Doresc ca anul care a venit să ne ajute pe toți să descoperim minunea unei vieți împlinite, sufletul să Vă vibreze în armonie și pace, iubirea să Vă primească în brațele-i pline de căldură, iar norocul să Vă urmeze oriunde. Să avem parte de ploi curate, să rodească din plin ogorul, familiile să vă fie sănătoase. La Anul și la Mulți Ani!
Mihai Banaru, șeful Inspectoratul de Poliție


Noul An care ne-a intrat în casă, Sfintele sărbători de Crăciun, sunt un indicat prilej de a Vă aduce sincere cuvinte de recunoștință, pentru fidelitate, efort, abnegație, pentru bunele relații, responsabilitate. Vă doresc mulți ani fericiți, cu cer senin și bucurii în toate. Sărbători fericite.
Mihai Ciubuc, directorul SRL „ Buntovitagro”


Administrația SRL „ Semincer Unic” adresează urări de bine asociaților și tuturor cetățenilor satului Izvoare cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Doresc ca Anul Nou ce ne-a pășit pragul să fie un an bogat, cu belșug, să ne aducă realizări frumoase. Multă sănătate, noroc, bunăstare în casele și sufletele Dumneavoastră. La Mulți Ani!
Mihai Cucoș, directorul SRL ” Semincer Unic”


Conducerea SRL „Coriandro-Agro” felicită toți asociații, sătenii cu prilejul sosirii Anului Nou și a Sfintelor sărbători de iarnă, mulțumindu-le pentru munca depusă pe ogoare, dorindu-le sănătate, un An Nou bogat, sărbători fericite de iarnă și frumoase realizări.
Să trăiți întru mulți ani fericiți.
Ion Vieru, directorul SRL „ Coriandro-Agro”


Cu prilejul Anului Nou -2022, aducem binemeritate felicitări și urări de bine membrilor GÎ „Nicolae Racu”. Suntem sinceri în dorința de a-i ști pe toți colegii, sătenii sănătoși, cu visele realizate, cu bucuria prezentă în fiecare gospodărie și cu copii care să le îndreptățească așteptările. La Mulți Ani!
Nicolae Racu, directorul gospodăriei
Stimați colegi, grație muncii încordate de care ați dat dovadă pe parcursul anului trecut am avut posibilitatea să ne bucurăm împreună de multe realizări. Vă spun mulțumesc din suflet pentru munca depusă. Vă doresc în noul an sănătate, prosperare, bunăstare, pace și liniște în familii, copiii să Vă fie fericiți și împliniți. Să dea Bunul Dumnezeu să avem parte de un an agricol bun. Sărbători fericite.
Sergiu Marandiuc, directorul SRL „ Alodiu Nord”


Tuturor lucrătorilor medicali ai Spitalului raional adresăm sincere felicitări cu ocazia Anului Nou. Cel ce a plecat în istorie a fost dificil pentru fiecare dintre Dvs. Valurile pandemiei V-a afectat pe fiecare, dar ați rezistat situațiilor dezastruoase, cu riscul sănătății fiecărui dintre dvs. Ați salvat multe vieți și V-ați opus cu profesionalism răspândirii virusului. Nu putem trece peste aceste semnificații ale anului ce l-am trăit cu toții și care ne-a marcat. Vă dorim să aveți parte de bucuria colindelor, de sfintele nopți de Crăciun, de un An Nou mult mai diferit chiar de unii dintre Dvs vor fi tot la datorie, în ture în această trecere de ani.
La mulți ani vă urează tuturor
Administrația Spitalului raional și Comitetul sindical al lucrătorilor medicali din domeniul spitalicesc


Un An Nou, fericit doresc tuturor colegilor medici și lucrători medicali din cadrul Centrului de Sănătate Sângerei, cât și colegilor de la Centrele de Sănătate din raion. Știu că anul care a intrat în istorie n-a fost ușor. Pandemia ne-a epuizat pe toți, dar ați rezistat și V-ați făcut datoria cu onoare și multă jertfă. Sunt profund recunoscătoare și vă doresc să fie Anul Nou cu ninsori dalbe, cu speranțe și fără pandemie.
Cu alese urări, Eleonora Tartacovschi, șefa Centrului de Sănătate Sângerei


Colegilor din domeniul sănătății publice le doresc ca anul 2022 să fie mai bun, să aducă ameliorări a situației epidemiologice . Odată cu aceasta și mai multă fericire și bucurii tuturor. Să aveți parte de sărbători fericite, necătând la restricțiile de care suntem responsabili. Să predomine bucuriile și glasul colindelor să vă împlinească sufletele.
Gheorghe Balea, șeful Centrului Sănătate Publică Sângerei


A plecat în istorie încă un an agricol, dar și de viață de care ne-am bucurat, că am fost sănătoși, am muncit , am obținut recolte frumoase și am umplut hambare. Dorim Noul An să fie nu mai rău, iar toți oamenii cu care am activat în cadrul SRL „Pasagrocom ”să fie sănătoși și să se bucure de un Crăciun fericit.
Petru Panciuc, directorul asociației


La trecere de ani urez un Nou An mănos membrilor asociației noastre: să trăiți, să înfloriți , și în anul care vine, să aveți parte numai de bine. Să fie anul mai bun, cu roade bogate, cu familii îndestulate, la mulți ani cu sănătate!
Pace-n țară, grâu la vară,și plugarului onoare. La mulți ani!
Mihail Bîrsanu, directorul SRL„ Protuvim Agro”


Vreau să fiu un Moș Crăciun generos pentru toți angajații și asociații SRL „Protion Agro” și vin cu o desagă plină cu urări de An Nou și cu multă recunoștință pentru munca care au depus-o în anul care l-am petrecut. Vă doresc să fiți sănătoși, să Vă puteți bucura de viață, de familiile Dvs și de brazde pline și în anul care a sosit.
La mulți ani, cu pâine pe masă, cu bucurii în case!
Ion Andronic, directorul asociației


Cetățenilor comunei Bilicenii Noi le aduc în suflete bucuria și lumina Anului Nou și a unui Crăciun fericit! Am trăit un an cu de toate, dar și cu proiecte frumoase, care ni le-am dorit. Nu mai puțin prosper doresc să fie pentru fiecare dintre Dvs noul an care ne-a bătut la ușă și ne- a adus urători pe la fereste.
De bine v-a urat Veaceslav Sanduleac, primarul comunei


Membrilor sindicatului lucrătorilor din învățământ
La trecere de ani se face un bilanț și eu pentru Dvs îl fac astfel: am activat în comun, am comunicat, am colaborat și am dăruit bucurii. La trecere de ani se dăruiește câte o iertare. Noi nici nu ne-am certat. La trecere de ani se urează: Să trăiți, să înfloriți, sindicatul să-l iubiți!
Un An Nou fericit doresc tuturor.
Cu Dvs a fost și va fi și în noul an
Ion Roșca, președintele Comitetului raional al Sindicatului Educației și Științei


Colegilor mei de la Gimnaziul „Ilie și Catinca Galben” !
De An Nou sunt cu Dvs, de sănătate doresc să aveți parte, De elevi cât mai mulți, dornici de carte, gimnaziul de viitor să aibă parte. Aceste cel puțin bucurii , să le trăim în noul an. Să avem parte de Moși Crăciuni, să ne ajute necondiționat, să avem gimnaziu mereu în sat.
Cu drag , Svetlana Galben, directoarea gimnaziului


 

Să trăiți, să înfloriți stimați locuitori ai raionului Telenești!

Fiecare început de an ne aduce noi speranțe, năzuințe și așteptări. Cu ocazia acestor minunate și luminoase clipe de suflet, la cumpăna între ani, în numele administrației raionului și al meu personal va adresez cele mai frumoase felicitări dorindu-vă multă sănătate astfel ca anul 2022 să vă aducă tuturor ceea ce visați: noi realizări, împliniri, bucurii în lăcașe, fericire și oameni dragi alături. Îmi exprim recunoștința pentru grija față de familii, răbdare, înțelegere încredere și perseverență mai ales pentru rezistență și optimismul de care ați dat dovadă în acest an deficil când ne-am confundat cu mari probleme și provocări care au pus la încercare oamenii din întreaga lume. Sper că greutățile ne-au călit și ne-au schimbat optica priorităților și valorilor. Dragi prieteni, suntem în pragul sărbătorilor creștine când colindul își pornește drumul de belșug și veselie când lumina divină ne pătrunde în casă și în suflet pentru clipa cea de taină. Cu acest prilej vă adresez sincere felicitări și urări de bine, fericire și sănătate. Fie ca farmecul acestor sărbători să vă însoțească pe parcursul anului, însăși anul 2022 să vă aducă armonie și înțelegere, realizarea tuturor năzuințelor și materializarea celor mai nobile gânduri, succese și prosperitate în activitatea cotidiană. La mulți ani și un Crăciun Fericit!
Cu mult respect Mariana Ombun, președintele raionului


Dragi locuitori ai satului Verejeni!
La cumpăna între ani și în ajun de Nașterea Domnului venim să vă urăm un An Nou plin de bucurii și împliniri, un trai mai bogat, succese în toate,ploi la timp, noroc la plug, sănătate și belșug!
Primarul Serghei Popa și Consiliul Local


Stimați locuitori ai satelor Brânzeni-vechi și Brânzenii-noi
În ajunul sfintelor sărbători de iarnă venim cu o urare din suflet după obiceiul din străbun: să trăiți, săînfloriți,ca merii ca perii în mijlocul primăverii. În noul an să aveți în primul rând de pace și sănătate. La anul și la mulți ani!
Veaceslav Tcaciuc, primarul comunei Brânzeni,
consilierii locali


Pentru toți locuitorii satelor Căzănești și Vadul-Leca!
Alături de urările tradiționale de sărbători vă dorim realizarea tuturor dornțelor, realizarea deplină a aspirațiilor, multă sănătate, pace, liniște, belșug și bucurii în familii. Acest An Nou să ne aducă fiecăruia măcar câte un strop de fericire, un strop de iubire și altul de noroc și dacă se poate toate la un loc.
Vasile Sârbu, primarul comunei Căzănești, Consiliul comunal


Multstimați locuitori ai satului Chiștelnița!
În pragul acestor magnifice sărbători de iarnă venim cu cele mai sincere urări de sănătate, înalte aprecieri pentru toate serviciile și agenții economici care ne-au bucurat cu aport la prosperarea localității dorindu-vă noi succese noi perspective, mai multă grijă, și atenție din partea societății și a celor apropiați. Sărbători fericite!
Constantin Ciobanu, primarul satului, consilierii locali.


Stimați locuitorii ai satelor Mândra, Ratuș,
Zăicanii-noi, Zăicanii-vechi, Sărătenii-noi!

După datina străbună, în ajunul Anului Nou și Crăciunului Vă dorim să vă aducă anul 2022 numai vești bune de la cei apropiați, multă sănătate, bucurii, belșug și fericire, succese în activitățile care le aveți, realizarea celr mai dorite și frumoase planuri și vise. La anul și la mulți ani!
Primarul Tudor Țurcanu, consilierii comunali
Stimați locuitori ai satului Ordășei
În pragul frumoaselor Sărbători vă adresăm cele mai sincere felicitări și vă dorim un an rodnic, cu ploi curate și la timp,cu împliniri pe potriva aspirațiilor, multă sănătate, fericire, bani în pungă, o viață mai ușoară, cu bucurii, succese și multă dragoste.
Primarul Andrei Moldovanu, consilierii locali


Stimați locuitori ai satului Hirișeni!
Cu ocazia Crăciunului și Revelionului un simplu și călduros ”La mulți ani!” am vrea să întregească urările noastre de sănătate fericire și belșug pentru familiile Dumneavoastră cu speranță căanul 2022 va fi un an mai bun în toate cu pace, bună înțelegere spor și roade bune.
Ion Petică, primarul satului, Consiliul Local
Onorați locuitori ai satului Câșla!
Ținem să vă adresăm cele mai sincere și mai călduroase felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă! Anul 2022 să vă aducă clipe minunate și bucurii cum nu ați mai avut, mai mulți bani, sănătatea și fericirea să se instaleze în casele dvs. și toate gândurile bune să se împlinească!
Primarul Ion Borș, consilierii CL Câșla


La mulți ani pentru consătenii noștri de la Țânțăreni!
În pragul sărbătorilor de iarnă venim cu cele mai sincere urări de bine și sănătate, multe aprecieri pentru toți sătenii exprimându-ne încrederea că anul 2022 se va încununa cu noi succese, va fi liniștit, mănos șiplin de bucurii pentru fiecare familie!
Primarul Dumitru Stoica, Consiliul Local


Stimați locuitori ai satelor Pistrueni, Moara, Hârtop!
Fiecare început ne aduce noi speranțe, năzuințe și așteptări. La cumpăna între ani și cu ocazia sărbătorilor de iarnă vă adresăm cele mai călduroase felicitări dorindu-vă lumină și căldură în suflete. Anul care vine să vă fie unul mai leger, cu mai multe realizări pentru fiecare cu holde mănoase și speranțe într-un viitor prosper, pace și sănătate alături de cei dragi.
Maria Mihalcenco, primara comunei Pistruieni, Consiliul Local


La mulți ani dragi locuitori de la Scorțeni!
În ajunul sfintelor sărbători de iarnă venim cu urări din suflet după tradiția strămoșească: să trăiți, să înfloriți ca merii, ca perii, în mijlocul primăverii. Să fiți tari ca piatra și iuți ca săgeata, sănătoși, făloși și la suflet frumoși. În noul an să aveți în primul rând de pace și sănătate că restul le facem pe toate.
Primarul Ion Țurcanu și consilierii CL Scorțeni


 

Să trăiți, să înfloriți stimați locuitori ai satelor Ghiliceni și Cucioaia!
Azi când anul se înnoiește aducând cu sine multașteptatele sărbători de Crăciun, Anul Nou și Sfântul Vasile vă urâm în primul rând multă sănătate, casă plină de fericirea copiilor și nepoților, noroc,belșug și un an mai binecuvântat, cu roade bogate și noi speranțe!
Primarul Nicolae Rotari, Consiliul comunal


Sărbători fericite pentru locuitorii satelor
Sărătenii-vechi și Zahareuca
Primiți sincere și călduroase felicitări cu ocazia sărbătorilor Crăciunului și Noului An 2022! Vă dorim ca anul care vine să fie o cale spre un viitor mai luminos pentru copii și nepoții Dumneavoastră,să vă aducă numai sănătate și pace în suflete, belșug și prosperitate în case, succese și mai multă încredere în ziua de mâine.
Primara Veronica Cupcea, Consiliul comunal


Sărbători fericite pentru locutorii satelor Mândrești și Codru!
Sfintele sărbători de iarnă care ne deschid âncă o filăîn miraculoasa carte a vieții întitulată ”Anul 2022” ne oferă fericita ocazie să vă transmitem cele mai frumoase gânduri și cele mai calde urări de sănătate, belșug și pace, să fiți mereu bine iar drumurile vieții să vă fie împodobite cu succese și bucurii alături de cei dragi.
Oxana Guzun, primara comunei Mândrești


Multstimați locuitori ai orașului Telenești
Cu prilejul sfintelor sărbători de iarnă Vă adresez în numele administrației publice și al meu personal cele mai sincere urări de sănătate și fericire, căldură, lumină, dragoste și liniște sufletească, 2022 să vă aducă numai succese, belșug și împliniri. Să treceți pragul Noului An cu fața senină, să lăsați în urmă grijile și necazurile și să luați cu Dvs. cele necesare: bucuria din suflet și amintirile frumoase, în casele Dvs. să domnească liniștea și armonia. Cele mai frumoase și nobile vise să-și găsească realizările în activitatea zilnică, să fiți susținuți de familie și să vă bucurați de încrederea și sinceritatea celor apropiați. Un An Nou mai bun ș un Crăciun fericit.
Cu deosebit respect Vadim Lelic, primar de Telenești


Urări alese angajaților Centrului de Poștă Sângerei și oficiilor poștale din raionul Telenești
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă Anul nou și Crăciunul vin către Dvs. cu mesajul meu sincer de felicitare și urări de bine aducându-vă mai întâi sincere cuvinte de mulțumire pentru munca depusă pe parcursul anului care se finalizează deja. Vă doresc multă sănătate,bunăstare în familie, succese și mari realizări personale și profesionale Crăciun fericit și la mulți ani!
Simion Cârcâș, responsabil pentru activitatea poștei în raionul Telenești


Cele mai alese gânduri pentru angajații DASPF Telenești și familiile dumnealor!
Sfintele sărbători de iarnă vă doresc să le petreceți cu bucurie și speranță că Anul care vine să fie unul mai bun, doar cu vești îmbucurătoare din partea celor apropiați, dragoste și bunătate, mărinimie, zâmbete, voie bună și speranță!
Cu mult respect, Angela Sârbu, șefa DASPF Telenești