DISTRIBUIȚI

Cu ocazia sărbătorii profesionale – Ziua Financiarului, adresez cele mai sincere felicitări și urări de bine colegilor direcției, contabililor din instituțiile bugetare, tuturor celor care sunt implicați în dezvoltarea continuă a sistemului financiar. Sunt recunoscător, că împreună, operăm cu opțiuni favorabile la toate provocările, înregistrând rezultate remarcabile în activitatea profesională, contribuind substanțial la promovarea reformelor din domeniul financiar, cu implementarea noilor metode de planificare și gestionare a finanțelor publice.
Profesionalismul și abnegația de care dați dovadă zi de zi, eforturile pe care le depuneți în munca enormă și dăruirea cu care Vă îndepliniți responsabilitățile trezesc un respect profund pentru fiecare dintre Dumneavoastră.
Vă doresc în continuare să aveți același spirit de inițiativă, aceeași capacitate de a soluționa dificultățile și a trece peste bariere și, nu în ultimul rând, aceeași satisfacție pentru munca pe care o faceți.
Fiți mereu optimiști, curajoși și deschiși spre reforme, astfel încât aspirațiile Dumneavoastră să se realizeze pe deplin, iar sistemul financiar să se dezvolte și să favorizeze prosperitate.
Multe realizări importante pe plan profesional și personal, prosperitate, optimism, sănătate și bucurii în familie.
Cu deosebită considerație,
Octavian Banaru, șeful Direcției Finanțe a Consiliului Raional