Limba-i ca un pom roditor, dacă nu îngrijești de el, îl pot năpădi omizile. Și, vorba ceea, de altceva ducem lipsă, numai nu de omizi. Așa că dacă vrem să rodească pomul fermecat al limbii noastre române, s-avem grijă de ea.
Mai ales că chiar unii dintre declarații îngrijitori ne plasează prin Constituție omizile devoratoare, fiind susținuți din afară de forțe ostile Neamului nostru.
Dragostea lor față de așa-zisa „limbă moldovenească” era atât de mare, încât au condamnat-o în surghiun la bucătărie, dar mai întâi – în Siberii de gheață. Și până azi continuă să aibă „grijă” de ea: nu cumva s-o numim corect limba română, altfel cum și-a mai bate joc de ea, poreclind-o subdezvoltată.
Or, spunea nu demult Igor Grosu ,Președintele Parlamentului Republicii Moldova „ Câtă limbă română a rămas în părțile noastre, ar putea s-o învețe rușii și găgăuzii.”
Limba literară română e o haină de aleasă sărbătoare. N-am văzut nici un popor din lume care să se prezinte la sărbători îmbrăcat în zdrențe. Așa că, dragii noștri conaționali, să fim mereu la înălțime.
