DISTRIBUIȚI

Postul ținut așa cum se cuvine aduce preacurate roade duhovnicești, foarte prețioase și foarte folositoare omului.
Cum sufletul și trupul participă împreună la postire, la fel împreună se folosesc de roadele generate de respectarea postului.
Beneficiile postului în viața creștinului sunt multiple. Acesta poate avea un caracter pedagogic, medical, estetic, pregătitor pentru Rai, mijloc de a-L lăuda și a-L slăvi pe Dumnezeu, de a comunica cu El etc.
Postul, încet-încet, subțiază stratul gros al păcatului care acoperă sufletul și alungă din el întunericul. Așa cum soarele alungă ceața, curăță ochii noștri sufletești și ne descoperă soarele dreptății, pe Iisus Hristos.
Necesitatea postului este subliniată nu numai de Tradiția Bisericii, de către popoarele Sfintelor Sinoade și de testamentele Părinților, dar și de Sfânta Evanghelie.
Mai întâi însuși Domnul, înainte de a se măsura cu diavolul în pustie, a postit patruzeci de zile și nopți. Și aceasta a făcut-o nu numai pentru că avea nevoie de post pentru a-l pricepe pe viclean, de vreme ce este Dumnezeu atotputernic, ci pentru că a vrut să ne dea, ca și în alte împrejurări, o pildă directă și personală pe care noi să o urmăm. Dumnezeu fiind, nu avea nevoie de post, dar noi, ca oameni, avem nevoie de acesta, pentru a-l alunga departe de noi pe satana. Căci Hristos, iarăși, ne-a încredințat că neamul diavolesc „ cu nimic nu poate fi scos decât cu rugăciune și cu post.”
Prin posturi, creștinul are posibilitatea să-și schimbe în chip mistic natura, posibilitatea transfigurării. Scopul final al sufletului, precum și al trupului, este învierea, la care se ajunge și prin postire. Prin binefacerile obținute postind, sufletul și trupul sunt invitate împreună la Nunta mistică cu Hristos, Mirele Veșnic, căci relația cu Hristos are un caracter nupțial.
Să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din multe rele.
Să conștientizăm, așadar, necesitatea postului celui ucigător de patimi și folositor pentru suflet, care va înviora duhul, va ușura trupul, va înăbuși păcatele și va îndemna voința spre culmi duhovnicești, spre nevoințe aducătoare de roade, spre foame și sete, și dor de Iisus Hristos, care a spus: „Eu sunt Pâinea vieții, cel ce vine la Mine și nu va flămânzi și cel ce crede în Mine niciodată nu va înseta.”
Poporul nostru întotdeauna a fost evlavios și cu frică de Dumnezeu. Ascultarea, înfrânarea și ospitalitatea l-au caracterizat, și prin acestea a câștigat simpatia, chiar și a celor mai ostili dușmani. Postul mereu trezea conștiința, fiind caracterizat prin intensificarea rugăciunilor și a milosteniei. Intra în post „ toată suflarea,” cu mic, cu mare, și acest fapt începea să genereze o nouă viață, cu frică de Dumnezeu și cu credință.”
Șiroaie de lacrimi erau vărsate în scaunul mărturisirii, era lege ca fiecare vrednic să se unească cu Hristos prin Împărtășanie. Câtă tristețe pentru păcatele săvârșite. Câtă strădanie întru dobândirea sfințeniei. Câtă dăruire din dragoste creștinească.
Dar oare toate acestea țin de domeniul trecutului? Am mai păstrat ceva din cele cultivate și trăite de înaintașii noștri în credință? Sigur că da, dar cam puține.
A lehamete, formal, ba chiar programat…aceasta ne este atitudinea față de post. Pasivitatea ne caracterizează.
Am ținut câteva zile de post și mi-am făcut datoria. Nu pot posti că sunt deprins cu cărnurile, lactatele. Sunt bolnav și nu pot ține postul. Nu am nevoie de slăbire. Acestea sunt câteva dintre argumentele invocate întru neîmplinirea postului.
Toți se referă doar la cele trupești, neînțelegând că toate din interior se fac pentru trezirea sufletului la rugăciune și pocăință.
Într-adevăr, „suflete, suflete al meu, pentru ce…„ dormi, stai în păcat și ești mulțumit de tine. Omule, te temi să nu pricinuiești vreun rău trupului, dar de suflet nici nu-ți pasă? Deșteaptă-te cât mai este timp, să nu fie prea târziu pierzându-ți mântuirea.
Fără înfrânare, fără creșterea virtuților lăuntrice nu avem sorți de izbândă întru dobândirea veșniciei alături de Hristos Mântuitorul. Oare ce ar trebui să fie mai râvnit decât salvarea sufletului. Nimic.
Demonstrează-ți ție însuți că ești tare, că ești capabil să înfrunți păcatele și poftele, că poți ajunge învingător. Eliberează-ți sufletul, fă-i loc în trup ca într-un castel frumos și bine îngrijit.
Arhimandritul
Pahomii Jugănaru, Starețul mănăstirii Sfinților Apostoli „Petru și Pavel”