O zicală din popor spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a așezat relief, natură și oameni după o anumită rânduială. În unele părți a pus munți, dealuri și oameni dârji și harnici, altelor le-a dat câmpii, râuri, fluvii și oameni adaptabili, în spațiul nostru a presărat cele mai mănoase pământuri, dealuri, câmpii etc. Sfântul Petru, văzând așa dărnicie, l-a întrebat pe Dumnezeu: „ Doamne, dar cum de dăruiți această arie cu atâtea bogății?”. Și Dumnezeu a răspuns: „Nu-i nimic, Sfinte Petru, că-i las aici și pe moldoveni ca să-și dovedească vrednicia ori nevrednicia.” Iar istoria cea adevărată ne spune cum s-au comportat locuitorii acestui petic de pământ în mediul natural dăruit de Creator.
Astăzi, mediul natural, cu nesăbuințele omenești cu tot, este în același loc și are aproape aceiași structură ca și cea din zicala populară. Se spune că înainte de 1990 avantajele acestui mediu n-au fost fortificate datorită lipsei de înțelegere sau de pătrundere, îngustimii de vederi, mărginiri spirituale, prostiei, regimului de atunci. Atunci, după 1990 am crezut și-am sperat că ne vom arăta vrednicia și destoinicia prin crearea unui mediu social care să favorizeze pe toți cetățenii acestei țări. În anii „noii istorii”, numai câțiva dintre cetățenii țării au reușit să acapareze peste cea mai mare parte din bogățiile ei, pe când media veniturilor celorlalți plasează Moldova în coada Europei.
Continuarea citiți în nr. 15 din 09 aprilie
