Mi se creează impresia, de la o vreme, că împreună cu alte probleme vitale, problema limbii este lăsată la voia întâmplării. Sau, mai bine zis, problema alolingvilor, unii dintre care nu vor, în ruptul capului, să vorbească românește. Se ajunge uneori până la certuri, până la replici penibile și usturătoare, până la…
În ce mă privește, am simțit pe propria piele ( vorba vine) fluctuațiile de orice ordin din societate vizavi de limbă. Zilele trecute, fiind într-o vizită de serviciu la Tipografia Bălți, în transportul public, am comunicat cu o tânără vorbitoare de limba rusă. De altfel, e prea mult spus că am comunicat, pentru că la elementara mea întrebare dacă coboară la prima stație, tânăra mi-a răspuns, fără nici o emoție, că nu înțelege ce-i spun. Am întrebat-o dacă nu li s-a predat la școală limba română? Mi-a răspuns că ea a studiat doar limba rusă.
Înainte de a coborî, chiar pe scaunul din față vehiculului, am mai reușit să observ cum o bătrânică cu fața puhavă, ciupită de vărsat, mă privea cu un aer de superioritate și cu un vădit dispreț, răspunzându-i cuiva, accentuat, în rusește, dar cu ochii ațintiți la umila mea persoană.
Interesant, cum de i s-a eliberat atestatul acelei tinere, cum a fost promovată dintr-o clasă în alta, fără ca dânsa să învețe nici o boabă românește?
Un alt exemplu, o vânzătoare, de asemenea rusoaică, după ce-mi eliberează franzela solicitată, pur și simplu nu-mi răspunde la românescul mulțumesc, nu zice nici „ poftim” și nici „ pojaluista”.
Continuarea citiți în n.31 din 6 august 2021
