DISTRIBUIȚI

”Anume de aceia că cazul este grav bănuitul trebuie să se prezinte la procuratură”, susțin procurorii Liderul Partidului „Acasă Construim Europa” (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, va reveni în Republica Moldova doar în cazul în care va fi recuzată procurora Ludmila Zaharia, care gestionează dosarul „verde de briliant”, în care acesta este vizat. Fostul șef al IGP a făcut anunțul luni, 26 iulie, într-o intervenție video pe pagina sa de Facebook.

Gheorghe Cavcaliuc a dat de înțeles că nu va avea parte de un proces echitabil și spune că, la recomandarea avocaților săi, va contesta toate acțiunile angajatei Procuraturii Sîngerei, Ludmila Zaharia.
„În contextul numeroaselor ilegalități, comise în privința mea de către procurorul de caz, Ludmila Zaharia, care este în conflict de interese deschis cu mine, dar și ținând cont de încălcarea dreptului meu la apărare, consider că autoritățile au eșuat în garantarea unui proces echitabil. Din acest motiv, la recomandarea avocaților mei, intenționez să merg pe calea contestării tuturor acțiunilor sale ilegale. Declar cu toată responsabilitatea că am respectat, respect și voi respecta legea, nu m-am eschivat și sunt gata să vin în fața unui procuror cinstit, nepărtinitor, după ce vor fi anulate de Instanțe de judecată acțiunile și actele ilegale emise de procurorul Zaharia și doar după recuzarea acesteia de la instrumentarea acestui caz”, a spus Gheorghe Cavcaliuc, anunțat recent în căutare. Liderul PACE spune că soțul Ludmilei Zaharia, polițist de patrulare, ar fi cercetat penal pentru „o crimă foarte gravă” și că anterior ar l-ar fi sancționat personal pe acesta pentru falsificarea proceselor verbale. În acest context, Cavcaliuc sugerează că Ludmila Zaharia ar putea fi influențată să „întreprindă acțiuni ilegale” împotriva sa și al colegilor săi din PACE.

Continuarea citiți în n.31 din 6 august 2021