De ani și ani în șir e prezent,
Printre toți activiștii artei
Și-i în acțiuni eficient –
Așa e știut la Sângerei.
E principial și plin de har
În domeniul culturii,
El are talentul necesar,
De-ai susține pe toți artiștii.
Este patriot al neamului,
Patriei și limbii române,
Demn promotor al folclorului,
Al tradițiilor – rămâne.
Cântecul, dar și gluma oricând,
Sunt cu el în scenă și la drum,
Alături de-ai casei și în gând,
De când îl știm și până acum.
Valeriu Rusu e omul,
Care știe și cunoaște bine,
Ceea ce i-a hărăzit Domnul,
Pentru neamul din care vine.
Zilnic îl poți vedea prin sate,
La biblioteci sau în cluburi,
Rezolvând problemele toate,
Cu răbdare și bune sfaturi.
Duminica sau de sărbători,
Șeful Direcției Cultură,
E văzut printre amatori,
De cântec, dans și urătură.
Mereu valorifică din plin:
Obiceiuri, datini, tradiții,
Căci acesta e al său destin,
Pășind pe drumurile vieții.
Andrei Luțcan, or. Sângerei