DISTRIBUIȚI

Amintiți-vă de cei care s-au înălțat la ceruri pentru a vă învăța să trăiți pe pământ. Sâmbătă, 14 mai, Cristina Dubenco-Lupei din orașul Sângerei ar fi împlinit jubileul de 40 de ani. Dar, nu a fost să fie. Moartea i-a curmat firul vieții la sfârșit de ianuarie curent. Suflețelul ei candid a intrat în sanctuarul ceresc a lui Dumnezeu. Nouri de tristețe a acoperit cerul spre care i s-a înălțat sufletul, căci foarte mulți o plâng, dar e și multă lumină ca să împrăștie norii. Și nu numai de la lumânările aprinse în permanență de părinți, soț, copii, surioară, rude, ci lumina de la sufletul ei, de la faptele ei frumoase în care a ars ca o lumânare.

Suflet sensibil, de o rezistență uluitoare prin tăcere și răbdare, lăsa o aură luminoasă pe unde trecea. Marca prin gingășie și blândețe, acoperind totul cu un zâmbet, ca nu cumva să fie întrebată de durerile ei, pe care le asemuia în adâncul inimii. Dar, suflet nobil, găsea refugiu în cărți și lecturi, în jocuri cu feciorașii dulci și compensa totul, crezând în puterea vindecătoare a cuvintelor.
Printre elevii excelenți la școală, gimnaziu, liceu, facultate. Soție devotată și iubitoare, mămică duioasă și grijulie, fiică dulce…Destinul a ales altceva pentru Ea.
I-a frânt viața în plin zbor, la 39 de ani. Și Cristina, ca întotdeauna, a tăcut, când a durut-o ceva, cu gândul că va trece, cum toate-au trecut, îndurate de ea.
S-a stins la sfârșit de ianuarie 2022, departe de casă, departe de țară, în clipe de agonie în Italia. O plecare nedreaptă, neexplicată, neacceptată…
S-a stins o ființă atât de gingașă, atât de dragă, lăsând în urmă durere și tristețe. În acest univers al tristeții rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea.
A lăsat un vid imens în jur. Un gol pe care nu-l va umple nimeni niciodată cu nimic.
Apare deseori în vis părinților, rudelor ,colegilor, după plecarea ei. Se spune că cei dispăruți își aleg câteva rude apropiate cărora să le comunice…Cristina avea multe visuri și proiecte rămase nerealizate, nemărturisite…
Soțul, feciorii, părinții, sora, cumnatul, nepoții și rudele o văd și o caută peste tot, în fiecare copilă cuminte și gingașă, în fiecare zâmbet inocent…De când a plecat Cristina, ei văd lumea altfel… „ nimic nu poate alina durerea pe care o simt ei. Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forța, nici blândețea…”
Cristina Lupei a fost o ființă excepțională, incredibilă i-a fost venirea pe lume, prezența, dar și plecarea…
Ne rugăm la Domnul să le dea puteri soțului, copiilor, părinților, surorii Daniela, cumnatului Alex, rudelor, tuturor celor care o vor iubi mereu, să suporte și să-și ascundă durerea și pierderea irecuperabilă…
Fie-i veșnică amintirea. Dumnezeu s-o odihnească în pace pe ce-a care a fost CRISTINA-DUBENCO-LUPEI.
Cu adâncă durere: rudele, cumetrii, prietenii, vecinii