DISTRIBUIȚI

Primarii localităților din raion, reprezentanții serviciilor desconcentrate și descentralizate, împreună cu conducerea raionului s-au întrunit într-o ședință comună, desfășurată în Casa raională de Cultură. Motivul întrunirii a fost semnarea unui demers prin care autoritățile publice locale cer susținere financiară din partea autorităților centrale pentru proiecte de reparație a drumurilor, continuării iluminatului stradal, alte necesități ale cetățenilor. Demersul a fost înmânat deputatului în Parlamentul Republicii Moldova, Gheorghe Brașovschi.
Edilii raionului sunt o familie unită, se împărtășesc, comunică. Doar că le este dureros că unor li s-a oferit susținere financiară centralizat, celor mai mulți nici un leu, s-a indignat pentru toți colegii săi, primarul de Pepeni, Oleg Rotaru.
Parlamentarul a încercat să convingă edilii prezenți și indignați de situație, că fiecare dintre ei merită să fie ajutat și a promis că va bate la toate ușile agențiilor, ministerelor să-i ajute și pe ceilalți. În acest sens primarii așteaptă o întâlnire cu mai mulți reprezentanți ai Fondului pentru Investiții Sociale din Moldova, ai Agenției pentru Investiții și Plăți în Agricultură, cu reprezentanți ai Fondului Ecologic, fiecare primărie să fie ajutată financiar să poată lucra în beneficiul cetățenilor săi.

Continuarea citiți în nr.10 din 05 martie 2021