Ignoraţi şi marginalizaţi, reprezentând o forţă dinamică, viguroasă, capricioasă, principială şi intransigentă, dar nesemnificativă numeric, după tentativa CEC de a-i scoate din cursă (recte: de a nu-i admite în competiţie), unioniştii revin în forţă pe piaţa valorilor politice (recte: au şansa să revină). Umbriţi de confruntări politice ale altora, candidaţii unionişti, brusc, au primit un imbold care îi pune în evidenţă. Tentativa CEC de a-i scoate din joc s-a întors împotriva adversarilor lor.
E un bun punct de pornire, dinamic, protestatar, or refuzul sistemului la o primă etapă de a-i înregistra trebuie citit, în contextul confruntării electorale, ca semnal: puterea nu îşi doreşte concurenţi! Brusc, a crescut numărul susţinătorilor. Normal, asta ar fi trebuit să fie reacţia tuturor concurenţilor: nedreptăţirea unuia poate fi repetată, în alte forme, şi pentru ceilalţi, astfel încât prima verigă a liantului civil între părţile beligerante ar fi chiar asta: respectarea regulilor, pentru toţi şi fiecare, în aceeaşi măsură.
Implicarea unioniştilor în campanie nu e un accident, e legitate. Partidele trebuie să participe la viaţa politică, acesta e raţiunea lor de a fi. Fie vii în alegeri cu propriul candidat; fie mergi împreună cu alte formaţiuni, desemnând un candidat comun; fie nu participi, dar recomanzi adepţilor tăi să susţină un alt candidat (încă şi mai bine: îl susţii activ, cu toată oastea, ca să nu ruginească zalele oştenilor!).
Lupta politică nu tolerează faze de lehamite sau indiferenţă cinică. Orice prezenţă şi atitudine politică în forum, dacă e raţională, efectivă şi limpede, aduce dividende. Orice absenţă de pe câmpul competiţiei te anulează. Nu prezenţa unor candidaţi declarat unionişti trebuie să mire, ci absenţa unor lideri de partide, considerate (încă) active. Candidezi şi pentru a-ţi testa, intermitent, ratingul. Altfel lumea te uită.
Continuarea citiți în nr. 39 din 16 octombrie 2020
