Postul Mare-călătorie spre înviere și viață veșnică

Postul Mare-călătorie spre înviere și viață veșnică

Arhimandritul Pahomie JUGĂNARU

319
DISTRIBUIȚI

Suntem în a doua săptămână a Postului Mare, post practicat și sfințit și de însuși Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Despre acest post regula 69 apostolească spune: „Dacă vreun episcop sau preot, diacon, citețul, sau cântărețul nu postește în sf. Patruzecime dinaintea Paștelui, miercurea, sau vinerea în cursul anului în afară de boală, să i se ia darul, iar mireanul să fie excomunicat din Biserică. Așa cum odată a fost izgonit din grădina Edenului Adam și Eva.

„Pentru că n-am postit, am pierdut Raiul, zice Sf. Vasile cel Mare. Și ca să intrăm înapoi în rai trebuie să postim-scopul principal al postului.” Postul, însă, nu este numai înfrânarea de la anumite mâncăruri și băutură, surplusul cărora dăunează sănătății. Postul adevărat este începerea unei vieți noi, unde păcatul nu are loc. Fiindcă anume păcatul, poftele și faptele rele sunt rădăcina, izvorul tuturor necazurilor și scârbelor, nevoilor și nenorocirilor noastre și a cataclismelor naturale. Din cauza înmulțirii păcatelor, neamul omenesc a fost pedepsit cu potopul de apă. Sodoma și Gomora cu foc au fost șterse de pe fața pământului, Core Daatat și Arion, pentru că s-au răzvrătit împotriva lui Moise și Arhiepiscopului Aron, pământul, desfăcându-se, de vii i-a înghițit împreună cu copiii, femeile și cu toată averea lor.

Continuarea o găsiți în numărul 11 din 6 martie.