Populația economică activă s-a diminuat

Populația economică activă s-a diminuat

74
DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

Situația demografică de la noi este una destul de gravă, mai ales în localitățile rurale. În fiecare an dispar sate întregi. Asta se întâmplă din cauza lipsei locurilor de muncă, sărăciei, unui mediu nefavorabil, într-un cuvânt a înrăutățirii situației economice, nivelului de remunerare și a sistemului de pensii, corupției și birocrației etc.

De ani în șir, ne confruntăm cu probleme de ordin demografic care deja afectează economia. Deși experții naționali bat alarma de mai mulți ani, nu se iau măsuri necesare de redresare a situației. În acest sens, din totalul populației, doar o treime este antrenată activ în câmpul muncii, în timp ce forțele de muncă pleacă la orașe sau peste hotarele țării, numărul pensionarilor este în creștere pe an ce trece.
Potrivit statisticilor, procentul șomajului la sate este mai mic, deoarece oamenii din mediul rural își câștigă singuri existență, activând în gospodăriile auxiliare, adică pe lângă casă, produc câte ceva ca să vândă, se ocupă cu serele, gospodăriile țărănești. La sate sunt persoane care nu se înregistrează la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar necesită un serviciu și îl caută de sinestătător, fiind disponibil să-l înceapă imediat. În primele luni ale anului, rata șomajului este mai mare în comparație cu celelalte trimestre.
Aceasta se întâmplă, pentru că lumea de la sate nu muncește în acea perioadă prin gospodării.
În zona urbană lipsesc afacerile locale. Predomină exodul cetățenilor. Practic, cei tineri, care reprezintă forța de muncă activă, și ar putea să muncească pe loc, tind să se realizeze în alte state. Există localități în raion în care nu este nici o afacere. S-a pierdut foarte multă forță de muncă, au dispărut și continuă să fie sistată activitatea mai multor instituții. Și toate acestea influiențează vădit asupra ocupării forței de muncă. La sate se mai adaugă și lipsa forței calificate. Apar situații, unde nu se găsesc persoane instruite ca să se așeze la volanul unui tractor sau al unui camion. Nemaivorbind și de alte profesii, care pot fi mult mai sofisticate, de exemplu, tâmplărie, forjerie etc…

Continuarea o puteți găsi în ziarul nr. 41-42 din această săptămână