Polițiștii, mai aproape de oameni și receptivi

  Polițiștii, mai aproape de oameni și receptivi

55
DISTRIBUIȚI

De Ziua Poliției Naționale polițiștii, oamenii în port cu epoleți, membrii efectivului    Inspectoratului raional de Poliție merită cel mai cordial salut din partea  cetățenilor și întregii societăți , cât și un respectuos și cald mulțumesc.  Prea mare sarcină le pică, fiind   inspectoratul in lipsă de cadre . Are somnul obosit în priviri, au  oboseala pe chip pentru că sunt receptivi la fiecare apel al nevoilor de ajutor al cetățenilor victimizați. De toate aceste „bucurii ”are parte  ofițerul de poliție. Așa-i este misiunea, de aceea, pentru jertfa sa   suntem  datori și ar fi bine din inimă să le arătăm respectul și recunoștința.

Ce crede  despre condiția polițiștilor și  cum sunt implicați în asigurarea  ordinii publice, securității cetățenilor am discutat cu  Mihai Banaru, șeful Inspectoratului raional de Poliție Sângerei.

  – Domnule Banaru, făcând referință la rata infracțiunilor înregistrate și descoperite pe perioada  vizată,01.01 2023-30.11.2023  se observă o stabilitate, cu majorări   sau diminuări neesențiale?

– În această perioadă  pe teritoriul deservit, cele patru sectoare , au fost înregistrate în total 330 cauze penale, remise procurorului 219 sau 66,4%. Urmărirea  penală a fost finisată pe 158 cauze penale sau 47. 9 % și trimise în judecată  141 sau 42,7%. Făcând o comparație din ultimii 3 ani, în general constatăm o descreștere a numărului de infracțiuni pentru perioada  de raport  a anului 2023,comise pe teritoriul raionului Sângerei. Suntem în descreștere considerabilă față de luna noiembrie a anului 2022.

– Cunoaștem că ponderea cea mai înaltă după numărul de crime înregistrate o deține locația„sat-comună”?  Care este punctul dvs. de vedere în acest sens?

 – În  satele și comunele   care le deservim au fost înregistrate în această perioadă 239 infracțiuni. În centrul raional – 83 infracțiuni, iar în localitățile de tip orășenesc—orșel-9 infracțiuni. După cum am remarcat în componența  raionului Sângerei intră 4 sectoare de poliție. Conform principiului zonal, cele mai multe infracțiuni din numărul total raportat au fost înregistrate în Sectorul de Poliție nr. 1.( Sângerei)- 171 infracțiuni. , urmat de Sectorul nr.5( Sângereii Noi), cu 67 infracțiuni. După acestea  vine sectorul2, Biruința cu 41 infracțiuni și sectorul 3 Chișcăreni cu 46 infracțiuni.  Ceea ce este specific tuturor sectoarelor este că obiectivul atentării sunt constatați: banii, telefoanele mobile,  instrumente, utilaje.

   – Profesia de polițist, din mai multe cauze este constatată  mai puțin atractiv, motivul principal după cum ne-au spus și spun cei care abandonează și pleacă    sunt salariile  care nu le permit să-și întrețină familiile.  Care este  situația  în privința asigurării cu cadre în Inspectoratul care-l gestionați?

 – Una precară, salariile  polițiștilor sunt cum sunt, nu s-au îmbunătățit  și fiecare dintre   membrii efectivului, care țin cu adevărat la această profesie așteaptă majorări salariale. La moment avem  vacante 25 funcții de ofițeri și 24 de subofițeri, fără  cele  aflate în concediu de întreținere a copilului.

  • Cum preconizați celebrarea Zilei  Profesionale a Polițistului?

 Vom organiza o festivitate  în incinta Inspectoratului.  Vor fi onorați cu  Diplome de onoare, premii și distincții, după merite, vor urma și alte surprize.  Alături de noi, vor fi prezenți și veteranii care s-au dăruit ani de muncă  acestei profesii de mare demnitate. Îi felicit pe această cale  cu ocazia Zilei Profesionale și le mulțumesc pentru curaj, demnitate, bărbăție și dăruire