Poetul nemuritor al neamului

Poetul nemuritor al neamului

112
DISTRIBUIȚI

„ Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi-”așa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă și de neam. A iubit poporul român până la lacrimi și  și-a consacrat întreaga sa viață copiilor, îndrăgostiților, maturilor, lăsându-le o operă monumentală, de o muzicalitate și-o frumusețe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului și al dragostei, al baștinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, așa e definit Grigore Vieru.

Maria Țurcanu

Opera lui Grigore Vieru este un dar național, pe care trebuie să-l prețuim și, ori d câte ori vom avea nevoie de o alinare a sufletului, să-i recitim poezia și s-o propagăm în rândurile tinerilor, ale copiilor. Cuvântul lui Grigore Vieru să circule ca un mărgăritar din tată în fiu, pentru că e poetul care a atins cele mai fine strune ale inimii: e Poetul cu literă mare. Precum spunea Grigore Vieru că „Până la lacrimi i-ii dragă viața,” așa și nouă: „Până la lacrimi ni-i dragă creația sa.”

Se zice că la o nuntă, fratele socrului celui mare venindu-i și lui rândul să închine paharul și să pună banul pe masă, ar fi rostit tinerilor:

Dragilor, vă doresc să vă iubiți așa cum s-au iubit mama și tatăl vostru, vă doresc să ajungeți bogați așa cum au fost și sunt bogați mama și tatăl vostru ,să vă bucurați de restul oamenilor așa cum s-au bucurat mama și tatăl vostru, să aveți copii harnici și cuminți, așa cum  i-au născut și i-au educat mama și tatăl vostru. Dar nu cred.

Atunci când Grigore Vieru a scris aceste simple versuri „Un verde ne vede”, care mai apoi au dat titlul unui extraordinar volum de poezii, era conștient de faptul că este iarbă și mai simplu nu poate fi. Grigore Vieru ne-a spus, încă atunci, cu mulți ani în urmă, că suntem nemuritori prin felul de a fi iarbă, pentru că atunci când marele întuneric va cădea, vom vedea iarba care va crește etern din oasele noastre trudite, dar vom fi nemuritori anume prin iarbă, căci iarbă vom fi etern.

Când am citit aceste versuri „ Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”- m-am cutremurat: am și văzut, ca epitaf, inscripționate pe bustul poetului din cimitir, așa cum și sunt, dar nu voiam să cred că va muri vreodată: Dumnezeu ar fi trebuit să-i dăruiască viață eternă. Și Cel de Sus, cu mila Sa, i-a dăruit-o, l-a făcut iarbă, care, din verdele său, se uită la noi necunten.

S-ar putea să apară, la noi, cu timpul, poeți mai buni ca Grigore Vieru. S-ar putea să apară, la noi, poeți mai inimoși ca Grigore Vieru.

S-ar putea să apară, la noi, poeți care ar scrie-o „ Albinuță” mai bună decât a făcut-o Grigore Vieru.

Dar nu cred.