Au trecut, de la nașterea lui MIHAI EMINESCU, 169 de ani, și prezența lui în cultura românească contemporană este mai reală și mai necesară ca oricând. Ne gândim la apariția tot mai stăruitoare și mai lipsită de rușine a acelor necrofori care, fără a se ridica la nivelul gândirii eminesciene, ba chiar dovedindu-se niște sărmani agenți electorali, îndrăznesc, cu o lipsă de educație sufocantă, să dea note și astăzi Poetului nostru Național, care este mai mult decât un scriitor de geniu. MIHAI EMINESCU a apărut în inima și sufletul poporului român ca un meteor, ca mai apoi să-și eternizeze numele de Luceafăr al poeziei naționale și universale. El are puterea miraculoasă a unei clepsidre care oricând o poate lua de la un început… „EMINESCU este întâiul fruct de foc pe creanga neamului nostru care-și soarbe aura din cea mai adâncă matcă a statorniciei noastre aici, care va trebui să-și întindă rădăcinile în altă parte, ca să adune putința înmiresmării și pârguirii; spațiul din care soarbe EMINESCU sevele cele mai auguste este sufletul românesc, trecut prin focul jertfelor, ajuns la putința unei Patrii.
Verbul lui EMINESCU are o rezonanță extrem de adâncă și, în același timp, de tragică, dacă ne gândim la viziunea profetică pe care Poetul a avut-o cu privire la destinul țării noastre, atacată din toate părțile de inamici nemiloși, dornici să pună stăpânire pe limba noastră. Dar, valorile venite din partea Divinității nu au niciodată moarte.
EMINESCU rămâne peren pentru că el este o expresie sublimă a destinului românesc și foarte greu încercat de-a lungul întregii sale istorii.
Răsfoind filele operei eminesciene, care par a fi angajate într-un zbor cu totul aparte, te regăsești într-o intimidate intelectuală, în care deslușești clar murmurul izvoarelor vii dintre cei mai erudiți filosofi/gânditori printre contemporanii săi. Și nu numai atât. Limba română și-a dobândit maturitatea prin EMINESCU, fiindcă Poetul nu e un simplu meșteșugar al vorbei, ci Demiurgul dătător de nume și legiutor al slovelor.
Marele nostru Poet își păstrează mereu vie forța de a incita sensibilitatea omului modern, care, se întoarce la EMINESCU nu dintr-o simplă curiozitate culturală, ci din necesitatea de cunoaștere a unei stări extreme, exprimată prin propria noastră sorbire națională și universală. Poetul nemuririi noastre este „un geniu prin faptul că este valabil oricând, nu numai în epoca în care a trait și a scris. Este valabil oricând pentru că are multă omenie, iubire. Va fi valabil multe generații de- acum încolo. EMINESCU a însemnat foarte mult. Politicienii trec, oamenii de afaceri, la fel… POETUL este marea conștiință a poporului român.”
Acum, la mijloc de ghenar 2019, El ne apare ca o dimineață plină de speranță a spiritului național, căci spiritul eminescian a fost și rămâne a fi unul, a cărui existență e o năzuință permanentă către absolut…
Sperăm că și generațiile viitoare nu se vor lăsa ispitite de ritmurile venite din alte țări, care nici măcar nu ne sunt prietene devotate, și vor rămâne în continuare slujitori ai graiului fermecător românesc și ai valorilor spiritualității noastre.
