DISTRIBUIȚI
Interviu cu Maricica BUCEAŢCHI

Domeniul educaţie este unul populat de femei. Ele sunt acele care conduc cu instituţile de învăţământ şi dau valoare sistemului educaţional, imprimă verticalitate şcolii prin vocaţia de pedagog şi potenţial organizatoric. Se manifestă plenar ca străgere ale educaţiei generaţiilor în creştere. Maricica BUCEAŢCHI este una dintre aceste doamne selecte care duce cu demnitate respectiva cruce de nobleţe. Este directoarea Gimanziului „Sergiu Rădăuţanu”din Iezărenii Vechi. De 40 de ani este figură cu nume şi importanţă în domeniul învăţământ promovat de Direcţia Educaţie Sângerei.
– Aţi urcat toate treptele de la profesoră la conducătoare, organizatoare, directoare. Vă petreceţi viaţa practic în tumultul şcolii?
Ce aţi fi împlinit mai mult şi nu V-a reuşit?
„Profesia de pedagog este frumoasă, acesta este motivul pentru care i-am dedicat 40 de ani de carieră profesioanlă. Doi dintre aceşti ani i-am dedicat responsabilităţii de organizatoare, alţii 8 ani am fost directoare – adjunctă a instituţiei. De 11 ani sunt în funcția de directoare a instituţiei şcolare. Profesia este pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. Dacă eşti pasionată de ceea ce faci, îţi reuşeşte să faci faţă tuturor provocărilor. Eu sunt pasionată de ceea ce fac şi aceasta mă motivează să merg înainte, să nu obosesc”.
– Greutăţile profesiei sunt provocările care Vă fac puternică?
„Cineva spunea că femeile nu sunt managere, ci lidere. Conducem un imperiu când ai grijă de casă, de carieră, de soţ, de copii şi de perfecţiunea ta continuă. Deseori după o zi de muncă nu mi-aş dori decât să mă retrag în liniştea casei, propriului confort. În următoarea zi zâmbesc şi o iau de la început, pentru că nu pot fără şcoală şi fără colegii mei, fără copiii, lăstăreii care au atât de mult nevoie de lecţiile noastre, de povaţă şi de serviciile educaţionale, care le asigurăm. Simt că mă cheama şcoala, iar eu pot să fac ceea ce imi place, să fiu acolo unde simt că este nevoie de mine şi de tot ce pot oferi. Pentru că sunt femeie, sunt puternică”.
– Sunteţi prin profesie o doamnă mai mult între doamne: profesoare, mame ale copiilor. Care Vă sunt performanţele atinse împreună, în echipă?
„Am nişte reguli şi mă conduc după ele. Deţin controlul. M-am încrezut şi convins prin experienţa mea, când deţii controlul, ai posibilitatea de a crea un mediu de lucru sănătos, fericit şi echilibrat,atât pentru tine, cât şi pentru cei ce lucrează alături de tine: cadre didactice, nondidactice, personal tehnic…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 10 din săptămâna aceasta