DISTRIBUIȚI

Pentru implicare activă în viața comunității, consolidarea rețelei de biblioteci și integrarea acesteia în prioritățile politicilor publice locale, susținerea formării profesionale a bibliotecarilor, dotarea cu echipament modern și organizarea programelor și proiectelor de anvergură la nivel național și internațional, cu Premiul Național GALEX pentru „CEL MAI BUN FONDATOR DE BIBLIOTECĂ”, a fost menționat domnul Pavel Casian, Șef Secție Cultură, Tineret și Sport Telenești.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Culturii, Liga Bibliotecarilor şi Biblioteca Naţională în preajma Zilei Mondiale a Cărții și a Drepturilor de Autor, precum și de Ziua Bibliotecarului în Republica Moldova, marcată anual pe 23 aprilie.
Manifestarea a fost moderată de Diana Silvestru, șef de secție la Biblioteca Naţională. Prezent la festivitatea de premiere, ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a felicitat bibliotecarii din Republica Moldova cu ocazia Zilei Bibliotecarilor. „Vin cu sincere urări de bine și îmi exprim recunoștința tuturor celor care și-au dedicat viața legăturii între carte și om, dar și între bibliotecă și comunitate”, a subliniat Sergiu Prodan.
Pavel Casian, șeful Secției Cultură, Tineret și Sport din raionul Telenești, a luat premiul ”Cel mai bun fondator de bibliotecă”, pentru implicare activă în viața comunității, consolidarea rețelei de biblioteci și integrarea acesteia în prioritățile politicilor publice locale,
Premiul național GALEX ”Cel mai bun om politic susținător al bibliotecilor” a fost acordat lui Oleg Serebrian, viceprim-ministru pentru reintegrare, politolog, scriitor, diplomat și politician.

Continuarea citiți în n.20 din 6 mai 2022