DISTRIBUIȚI

Dragi prieteni,
Vă salut în speranța că vă găsesc un pic mai senini, acum, în pragul celor mai luminate sărbători. Înțeleg că în contextul actual este foarte greu să te bucuri de ceva. Cel puțin așa mi se spune în ultima vreme. Dar eu vreau să vă îndemn să priviți din celălalt unghi. Poate că această nâpasta ne va ajuta să ne bucurăm mai mult de lucrurile simple.
Acum, mai mult decât niciodată, avem nevoie de sprijin moral și spiritual. Sfintele sărbători de Paște, chiar dacă se vor desfășura diferit în acest an, să ne găsească împăciuitori și smeriți, căci poate asta se așteaptă de la noi. Tot ce ni se întâmplă acum e o lecție de smerenie, iar Duminica luminată și pregătirea pentru ea vor fi o probă importantă. Poate că e timpul să plecăm un pic frunțile, să cerem iertare și să iertăm.
În acest an nu voi cuteza să vă urez nimic mai mult decât sănătate, fiindcă am primit cea mai evidentă dovadă că trebuie să fie în vârful priorităților. Că trebuie să reconsiderăm programul nostru de valori.
Vă îndemn să rămâneți acasă, cu liniște, smerenie și rugăciune și poate astfel, luminata noapte de Paște – Învierea Domnului Iisus Hristos Dumnezeul nostru va fi mai încărcată de spirit decât toate cele dinainte. Cea mai măreață biserică a omenirii e sufletul omului. Acolo ne vom găsi refugiu în noaptea Învierii.
Doamne ajută!
Arcadie Covaliov, primar de Sângerei

În acest an pe 19 aprilie așteptăm cu toți cetățenii comunității noastre Învierea Domnului. Vom sărbători un Paște puțin mai diferit de toate câte le-am trăit și de care ne-am bucurat în anii și timpurile precedente. Pandemia ne împiedică, ne impune alte condiții de sărbătorire a Învierii Domnului. Cu toate acestea încurajez cetățenii mei din întreaga comună să se bucure de Sfintele Paște și de lumina miraculoasă a Învierii. Credeți cu tărie că pandemia o vom învinge cu toții, conformându-ne restricțiilor situației de urgență.Învierea Domnului a fost și va rămâne de-a pururi și ne va ține mereu în picioare, nedoborâți și cu poarta viitorului deschisă.
Hristos a Înviat, iubiții mei consăteni!
Renata Gabor, primara comunei Iezărenii Vechi

Cetățenilor comunei Bilicenii Vechi vreau să le doresc un Paște fericit în măsura în care ne permit a-l sărbători și a primi lumina Învierii condițiile stării de urgență. Sunteți oamenii care cu toți Vă conformați ca starea de lucruri și de sănătate în comunitate să fie una bună. Vă mulțumesc pentru înțelegere și urmare. Doresc fiecărui să sărbătorească Paștele în sânul nemijlocit al familiei, restrâns, strict în conformitate cu condițiile stării de urgență. Doar așa ne vom bucura în curând de o stare normală a vieții noastre și de multe sărbători pascale luminate.
Ala Guzun, primara comunei Bilicenii Vechi

Tuturor prepelițenilor mei le doresc să întâmpine cu bine Sărbătorile Pascale și le exprim bucuria cu Hristos a Înviat! Cunosc ce frământări adânci și neliniște purtați în suflete pentru ceea ce se întâmplă astăzi în lume, în țara noastră și printre noi toți. Dar noi cu toții prin cumsecădenia noastră și simțul responsabilității punem în față scut de apărare care ne ocrotește și ne va ajuta să ieșim învingători. Va învia din nou binele în viața noastră de zi cu zi cum Hristos a Înviat!
Paște fericit!
Mihail Pleșca, primarul comunei Prepelița

Cetățenilor și oamenilor creștini cu suflet mare din comuna Copăceni le adresez calde felicitări cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Cu toată starea de lucruri prin care trecem, doresc să întâmpinați Învierea Domnului nestingherit, cu optimism și încredere, în cercuri mult mai restrânse ca alte ori, dar cu sufletul curat, cu gânduri bune, cu credință în suflet. Învierea Domnului să vă înmulțească încrederea și puterile sufletești, cele fizice, că veți depăși totul cu bine, că prin credință sunteți puternici și de neânvins.
Vitalie Gojinevschi, primarul comunei

Cetățenilor comunei Cotiujenii Mici,
Vă doresc fiecărui dintre Dvs, copiilor, familiilor să vă bucurați cu bine și cu sănătate de Învierea Domnului. Este clar, este mult diferită sărbătoarea Învierii decât altă dată. Sunt recunoscătoare celor care înțelegeți cât este de important să ne conformăm noilor condiții de existență, restricțiilor impuse. Dar, totodată este posibil fiecare familie, în cerc restrâns să se bucure de Învierea Domnului, fiecare în sânul familiei protejând unul altuia sănătatea, fără expunerea riscului de imbolnăvire. Lumina Învierii pătrunde în sufletele noastre de pretutindeni.
Hristos a Înviat!
Adevărat a Înviat!
Ludmila Zamornea, primara comunei

Tuturor locuitorilor comunei Alexăndreni, Vă doresc un Paște fericit!
Bucuria Sărbătorilor Luminate și Învierea Domnului să aducă schimbări benefice în viața fiecărui. Să dispară frica pentru ziua de mâine, care se întrezărește acum în fiecare comunitate. Să dispară pericolul infectării adus de noul virus. Paște luminat de speranțe și încredere, că totul va fi bine!
Alistar Dumbrovschi, primarul de Alexăndreni

Multstimați locuitori ai comunei Cubolta!
Prin optimismul din sufletul meu și încrederea în tot ce sperăm și construim vă aduc un cald mesaj cu ocazia Învierii Domnului. Fără temeri și cu îngăduință primiți Lumina Învierii. Odată cu ea să se înmugurească bucuriile în sufletele Dvs, seninătatea, încrederea că nimic nu ne îngenunchează și nu ne doboară. Paște fericit, cu cei apropiați alături, în cerc mai restrâns, dar fericiți prin bucuria Învierii.
Alexandru Sîrbu, primarul comunei Cubolta

Tuturor cetățenilor din satul Mîndreștii Noi și Bilicenii Noi le doresc o dispoziție frumoasă și cu încredere să întâmpine Învierea Domnului. Necătând la toate momentele dificile prin care trecem de rând cu toți cetățenii țării, transmit toată încrederea mea că totul o să fie bine, că Învierea Domnului ne va aduce o schimbare benefică. Să Vă bucurați de un Paște fericit! Învierea Domnului să Vă ferească și să Vă păzească de toate relele.
Veaceslav Sanduleac, primarul comunei Bilicenii Noi

Stimații mei drăgăneșteni, sunt bucuros să împărtășesc cu fiecare dintre Dvs bucuria Învierii. Să primiți acest mister al Sărbătorilor Luminate cu sufletele larg deschise, uitând de tot ce ne întristează. Să aveți parte de o viață prosperă, cu sănătate, cât mai multe bucurii, cu membrii familiilor uniți, aproape, optimiști și plini de viață. Cu bucuria Hristos a Înviat să primim încrederea în ziua de mâine.
Paște fericit!
Sergiu Dubenco, primarul comunei Drăgănești

Tuturor cetățenilor satului Rădoaia exprim sincere felicitări cu sosirea luminatelor sărbători pascale. Nimic nu poate ca dangătul clopotului bisericii să anunțe că Hristos a Înviat și sufletele fiecărei familii s-au bucurat. Sunt misterele vieții care ne fac întreagă făptura, cugetul, înțelepciunea și fără de care nu ne simțim oameni, creștini, nu concepem a ne bucura. Oricare nu ar fi greutățile vieții, să aveți parte de acest mister al Sărbătorilor Pascale și de un Paște fericit!
Ion Pânzaru, primarul satului Rădoaia

Stimați locuitori ai comunei Pepeni!
Deschideți larg ușile sufletelor și lăsați Lumina Învierii să pătrundă și să Vă cuprindă. Bucurați-Vă din plin, chiar de avem bariere și viața ni-i restricționată temporar. Luînd Lumina Învierii, peste toate vom trece cu bine, vom depăși și acest dezastru epidemiologic. Bucurii în familii, speranțe în suflete și multă încedere în ziua de mâine.
Hristos a Înviat !
Oleg Rotaru, primarul de Pepeni

Cetățenilor comunei Ciuciueni!
Vă felicit, iubiții mei consăteni, cu acest nou început al vieții, speranțelor și mântuirii noastre, Învierea Domnului. La toți sărbătoarea vine și va veni. Va aduce bucurii tuturor: și celor care sunt nevoiți să stea în casă, și celor care sunt dăruiți și meniți să fie pe linia întâi.
Nu cedați greutăților, emoțiilor negative. Păstrați speranțele senine, optimismul puternic. Împreună, respectând și susținându-ne, vom trece și pentru acest val și linie neagră din viața fiecărui dintre noi. Să nu Vă pască nici un pericol, doar florile sănătății să Vă lumineze.
Violeta Vitu, primara comunei

Stimați cetățeni ai comunei Coșcodeni!
Cu multă recunoștință și evlavie în suflet vreau să vă transmit sentimentele de bucurie pentru Sărbătorile Pascale care din moment în moment le vom întâmpina, fiecare în familia sa. Să aveți parte de bucuria sufletului pentru Învierea Domnului. Vă doresc să trăiți din plin misterul dumnezeiesc, în pofida condițiilor care le avem la ziua de astăzi și le suportăm. Dintotdeauna am fost o viță de oameni puternici, care nu s-au lăsat bătuți nici de o furtună. Bucuria Învierii Domnului să Vă țină puternici, feriți de rele și de data aceasta. Hristos a Înviat!
Liubovi Gobjila, primara comunei Coșcodeni

Felicit toți locuitorii orașului Biruința cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Vă doresc odată cu Învierea Domnului să învie speranțele în sufletele Dvs și a fiecărei familii. Încrederea să rodească și să deschidă noi urcușuri în viață, să revășească deznădejdile care poate în ultimul timp vi s-au cuibărit în suflete. Păstrați optimismul, fiți puternici, cu Hristos a Înviat în suflete.
Paște fericit!
Valentina Rusu, primara or. Biruința

Paștele pentru agricultori este mult mai dificil decât pentru toți ceilalți creștini care îl așteaptă. Venirea sărbătorilor pascale sunt adumbrite nu numai de Covid-19, dar și de lipsa ploilor și a umedității în sol. Totală secetă, e tot dezastru.
Cu răbdarea în dinți mergem mai departe, nu avem de ales, decât să ne regăsim de sărbători în familii, să facem daruri pascale, să luăm lumina Învierii și să ne bucurăm că Hristos a Înviat. Să se bucure de lumina Învierii toți lucrătorii mei cu care țin brazda și rodul câmpului și cărora le spun Hristos a Înviat și le doresc Paște fericit!
Ion Andronic, directorul SRL „Protion Agro

Transmit cele mai sincere felicitări cu ocazia Sărbătorilor Pascale oamenilor mei din domeniul agriculturii din satul Ciuciueni, cu care țin pământurile și cresc roadă în brazdă. De vremuri rele suntem încercați din toate părțilile. Agricultorului nu i-a fost niciodată ușor, dar el primul s-a grăbit în fața altarului și a icoanei să-i ceară Domnului ploi curate și sănătate, primul se bucură de Clopotele Învierii. Hristos a Înviat, pentru tot creștinul și pentru colegii și agricultorii mei.
Gheorghe Cernogal, directorul Gospodăriei Țărănești din Ciuciueni

Exprim sincere felicitări angajaților mei cu ocazia Sărbătorilor Pascale și tuturor partenerilor de activitate. Doresc să sărbătorească fiecare un Paște fericit. Să aibă parte de un an rodnic, în ciuda tuturor greutăților, secetei, problemelor critice din țară și din raion. Cu toții să păstrăm optimismul și ruga către cer, pentru o binecuvântare dumnezeiască în tot ce avem a face, a produce.
Mihail Bârsanu, directorul
SRL „Protuvim Agro”

Se apropie sfintele sărbători pascale, când noi cu toții devenim mai buni, mai iertători, mai generoși unii cu alții și mai luminați sufletește prin Lumina Învierii. Această lumină a ținut în picioare strămoșii noștri, părinții, ne ține și pe noi. Felicit toți colegii și angajații cu Învierea Domnului. Le doresc și vă doresc să rămâneți buni creștini, generoși semeni, în ciuda tuturor vremurilor de răstriște.
Hristos a Înviat, primiți lumina învierii cu voie bună, cu prinosuri pascale pregătite, cu încredere în învierea binelui și speranțelor în fiecare dintre noi.
Petru Panciuc, directorul SRL „Pasagrocom”

Membrilor Companiei „Tofan și C” , tuturor locuitorilor satului le adresez sincere felicitări cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Vă doresc bucurie în suflete, oricât de apăsătoare nu ar fi situația în care ne-am pomenit cu toții. Să vă fie membrii familiilor sănătoși, să se simtă protejați, simțind acest lucru și încredere și prin Lumina Învierii.
Paște fericit tuturor și dea Domnul bine și ploi curate cât mai multe.
Hristos a Înviat!
Gherasim Tofan, directorul companiei

Doresc sărbători pascale fericite tuturor lucrătorilor culturii din raion și Învierea să vă împlinească sufletele cu bucurie și trăiri profunde creștine. Cu profundă sensibilitate și responsabilitate, sunt convins că veți promova mai mult tradițiile sărbătorilor în cercuri restrânse și în familii, doar, neavând posibilitate de data această să facem acest lucru în public larg, cum de obicei eram deprinși să ne implicăm. Am toată încrederea că veți continua și în această perioadă luminată să vă focusați activitățile pe respectarea tuturor condițiilor situației de urgență pe care le trăim și suportăm cu toții. Doar așa va fi bine și vom putea reveni la o activitate culturală în raion cum ne place să o desfășurăm și cum suntem pregătiți și motivați să-i ținem făclia aprinsă.
Paște fericit tuturor!
Valeriu Rusu, șeful Secției de Cultură a raionului

Tuturor angajaților SRL „Morins Com”, partenerilor de activitate, solicitanților serviciilor care le prestăm vreau să le urez Paște fericit și împreună să ne bucurăm de Învierea Domnului. M-ași bucura și mai mult ca sărbătoarea Învierii să vă găsească pe toți acasă, bine sănătoși, cu pasca și ouăle roșii pe masă și cu bucurie în suflete, cu speranțe că toate cele rele vor trece, iar noi împreună, uniți în cugete și credință sfântă le vom depăși pe toate.
Păstrați bucuria Învierii în inimi curate și lumina focului sacru să vă călăuzească și să vă întărească încrederea în viitor.
Veaceslav Morari, directorul întreprinderii