Participarea schimbă localitatea spre bine

Participarea schimbă localitatea spre bine

32
DISTRIBUIȚI

Recent, localitatea  Bilicenii Vechi, parteneră a programului Comunitatea Mea, a fost vizitată de către Erin McKee, Administratoarea-adjunctă USAID pentru Biroul Europa și Eurasia, împreună cu Scott Hocklander, Directorul Misiunii USAID Moldova.

Reporter „ Ecoul nostru”

Ne-am convins că  principiile democrației locale, transparența, implicarea, participarea schimbă localitățile rurale spre bine, lucru care este simțit, văzut de către cetățean. Ala Guzun, Primara comunei Bilicenii  Vechi, spune că:„ Noi ne-am propus să schimbăm radical infrastructura satelor noastre. Suntem încântați că ne reușește să facem lucruri frumoase, grație beneficierii de asistență din partea USAID prin intermediul programului Comunitatea Mea. Cel mai important lucru este că am reușit să implicăm cetățenii. Localitatea noastră își schimbă aspectul pe zi ce trece, lucru care este simțit, văzut de către cetățeni.”

Erin McKee a menționat la întâlnirea cu cetățenii localității:„ Confirmăm cu mândrie că Primăria Comunei Bilicenii Vechi, raionul Sângerei înregistrează succese în aplicarea celor mai bune practici și instrumente inovatoare din diferite domenii, promovate de program, și urmărim cu bucurie schimbările produse în activitatea primăriei, precum și în viața locuitorilor localității, ca rezultat al asistenței tehnice oferite angajaților APL prin intermediul programului Comunitatea Mea și al implementării proiectului de iluminat public stradal grație cofinanțării acordate de USAQID Moldova.”