DISTRIBUIȚI

Ne-a părăsit un om drag sufletelor noastre, un tată, căci așa a fost Mihail Iustin pentru noi, toți executorii judecătorești din Sângerei în cei peste 40 de ani de carieră profesională. Cât de mult l-am iubit nu i-am spus în viață, prin cuvinte, bărbați fiind. Dar atașamentul nostru față de dânsul a fost unul grăitor. Cât de mult a investit el în noi, ca să ne crească să devenim bravi ca și el în profesie, a simțit el însuși, văzându-ne cum ne implicăm în ceea ce facem. Era împlinit și în acest sens și mândru de noi. Bunul și regretatul nostru coleg a fost și va rămâne pentru totdeauna în grație nemuritoare nu doar pentru instituția unde a muncit o viață și colegii săi, care am activat împreună și l-am onorat. Pentru talentul său profesional și dăruirea cu care s-a dedicat breslei noastre în anul 1995 – Mihail Iustin a fost decorat cu Meritul Civic. Și viața l-a decorat asemeni, cu un fecior excepțional ca și tatăl său, care s-a făcut medic și activează în România împreună cu familia sa.
Tuturor celor dragi, care îl deplâng, feciorului, nurorii, nepoțeilor regretatului nostru coleg exprimăm profunde condoleanțe. Ne doare mult că l-am pierdut. În sufletele noastre ca specialiști care-l urmăm, în spațiul executorilor judecătorești el va rămâne permanent viu, nemuritor și mereu îl vom simți aproape, căci o parte a sufletului său și a vocației profesionale ne-a dăruit-o și ne-a lăsat-o drept comoară de mare omenie.
Somn liniștit, fără zbucium în casa veșniciei, regretatului Mihail Iustin.
Cu profunde regrete, colegii executori judecătorești din Sângerei