DISTRIBUIȚI

Domnului nu i-a plăcut această pornire și le-a amestecat limbile. Aceasta a fost de ajuns ca babilonienii să se înstrăineze și să se împrăștie prin lume. Vorbind limbi diferite ei nu se mai înțelegeau, nu-i mai unea nimic.

De 32 de ani așteptăm, sperăm ca toți trăitorii de pe această palmă să vorbim o limbă. Limba țării care ne sfințește zilnic cu aer, apă și pâine. La noi ca la turnul Babel, vorbim limbi diferite, fiind încrezuți că ne aud și ne înțeleg toți.
Ambasadorii veniți la noi de peste mări și țări numai pentru patru ani, vorbesc la perfecție. Limba română. Cei care au văzut lumina zilei pe această vatră, având copii, ba și nepoții, refuză să vorbească limba țării în care trăiesc. Majoritatea au susținut examene la acest obiect, zilnic ascultă (ar fi bine să și audă) acest dulce grai, mulți stăpânesc o bună parte din această zestre pusă la dispoziție gratis, însă de vorbit „se rușinează”. Această (ne) rușinare a pătruns până la vârful piramidei. Parlamentarii noștri, ajunși în fotolii negociază funcții, dar și limba cu care ar putea să învenineze colegii. Umbrela imunității îl ajută de a pune la cale afaceri… unde să mai rămână timp pentru perfecționarea retoricii. Vorbind limbi diferite, neglijând limba țării în care trăiești, e mare riscul de a nu fi înțeles, se apropie înstrăinarea, dar patru ani dezbina și huzurește.

Continuarea citiți în n.34 din 27 august 2021