DISTRIBUIȚI

În această primăvară, producătorii agricoli din raion sunt dublu stresați pentru situația semănăturilor agricole de toamnă, totalmente compromise din lipsa umezelii. Deloc favorabile condiții le-a oferit primăvara aceasta pentru efectuarea lucrărilor de primăvară. Adică tot secetă. Dacă oamenii mor de covid, culturile agricole mor de secetă. Ce-i de făcut?
Chiar de la începutul săptămânii curente Grigore Irimenco, directorul SRL „Virtuozimpex”a organizat răsturnarea brazdelor pe un teren de 70 hectare semănat cu orz de toamnă. În fața unui teren de orz compromis: să-l răstoarne sau să mai aștepte stătea și Gheorghe Cernogal, directorul unității agricole din Ciuciueni. Ion Bîrsanu, vicepreședintele raionului, responsabil de sectorul agrar, susține că „în majoritatea gospodăriilor agricole, din cauza insuficienței precipitațiilor, semănăturile de toamnă au fost compromise. Unele gospodării au răsturnat semănăturile de rapiță, orz și de grâu. Firește că ploaia din săptămâna trecută, cele câteva rânduri de ploi anterior căzute, oferă careva speranțe că s-ar putea de strâns o oarecare roadă de grâu și de orz: de la o tonă până la două la hectar. Fiindcă au investit foarte mult, până au lucrat terenurile și le-au semănat, alți agenți economici nu au răsturnat terenurile semănate cu culturi de toamnă. Aceștia trăiesc cu speranța că culturile își vor reveni, după ploile de la începutul lunii curente, altele care le mai așteptăm în luna mai, lună care de obicei de fiecare dată vine cu aceste bucurii și daruri ale cerului. Producătorii agricoli care au răsturnat culturile de toamnă și au ales resemănarea lor cu floarea soarelui sau porumb sunt conștienți că își asumă riscuri. Conform prognozelor vara va fi toridă și nu se știe de vom avea ploi.
Zilnic monitorizăm situația. O durere e că ploile nu au cuprins întreg raionul. Au fost minime pentru terenurile agricole gestionate de agenții economici Sergiu Marandiuc, Victor Burcovschi, Tatiana Rîmbu și alții din această parte a raionului. Ploile au ocolit mult și localitățile Rădoaia, Drăgănești, Cotiujenii Mici.
Ceea ce avem astăzi, nu e nimic nou. Nu a fost ușor nici în anii precedenți 2017, 2018, doar anul trecut am obținut una dintre cele mai bune roade. Primăvara anului 2020, după cum vedem și simțim este dezastruoasă.”
Gheorghe Cernogal nu poate dormi nopțile din cauza stării câmpurilor. „Toate sunt compromise, sută la sută. Mă tem că o să ajungem la toamnă și n-o să avem semințe pentru semănat. Dacă nu ai semințe, înseamnă că nu ai nimic. Cred că o să mergem așa înainte, pe unde vom obține o tonă la hectar, pe unde poate până la două tone. De la stat ajutor nu avem ce aștepta, pentru despăgubirea pagubelor. De 36 de ani gestionez și cresc pâine. Niciodată nu mi s-a restituit un leu.”