La 01 decembrie 1947, în zi de sărbătoare pentru toţi românii de pretutindeni, în familia soţilor Filaret şi Sofia Luţcan din satul Ţâpleşti s-a născut un fiu, pe nume Andrei. Un fiu, care a fost călăuzit de Mântuitor, de când, copil fiind, mergea cu tatăl său, dascălul Filaret, la biserică în satele Ţâpleşti şi Heciul Vechi.
Şcoala primară o face în satul natal, avându-l învăţător pe Anatolie Dogotaru. A absolvit Şcoala Medie Putineşti, Floreşti, apoi Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalistică unde i-a avut dascăli pe: Anatol Ciobanu, doctor habilitat în filologie, doctorii Ion Osadcenco, Dumitru Coval ş.a. A lucrat timp de 30 de ani la redacţia ziarului raional în calitate de: şeful secţiei scrisori, şeful secţiei agricole, secretar responsabil de redacţie, alături de colegii: Nicolae Ropot, Tadeu Nagacevschi, Igor Snejinschi, Tudor Chifiac, Vera Tabarcea, Ştefan Soltan ş.a. Şi astăzi, fiind la pensie, A. Luţcan colaborează cu publicaţia prestigioasă, condusă de Maria Ţurcanu.
Destinul a fost nemilos cu A. Luţcan, deoarece, şi-a pierdut vederea. Nevăzător de ambii ochi, nu şi-a pierdut speranţa. A început să scrie poezii, fiind ajutat şi încurajat de scumpa soţie Valentina, o performantă profesoară de matematică, o dirigintă de excepţie a multor clase de elevi, la Liceul ,,Anton Crihan’’ din Sângerei. Dna Valentina este înalt apreciată de discipoli, fapt confirmat de articolul, semnat de liliana Neaga-Lavric, pe o pagină a ziarului ,,Ecoul Nostru’’.
La 14 mai 1914, în Gimnaziul ,,Nicolae Dabija’’ din satul Heciul Vechi, a avut loc lansarea volumului de poezie ,, Destine trecute prin timp’’ semnată de A. Luţcan. O întâlnire memorabilă cu flori , autografe, îmbrăţişări, lacrimi şi zâmbete- o atmosferă de caldă prietenie.
Trebuie să recunoaștem că placheta „Destine trecute prin timp” ne deschide un capitol mai puțin cunoscut din destinul poetului, care se dovedește a fi un urmaș demn de marii lui înaintași, fiind strănepot al lui Pan Halippa (frate cu bunica din partea mamei), nepot al scriitorilor:poetul și preotul Antonie Luţcan, poetul Vasile Luțcan și prozatoarea Ana Luţcan-Leahu (fraţi cu tatăl dlui A. Luţcan ) şi rudă cu Nicolae Costenco.
În poezia ,,Doar pozele mai vorbesc’’ poetul Andrei Luţcan scrie:
,,Peste ani doar pozele
Mai vorbesc de cei doi fraţi,
Odihnesc în veşnicie,
Despărţiţi doar de Carpaţi.’’ Aceste versuri se referă la unchiul Vasile Luţcan, poet, profesor, înmormântat peste Carpaţi, România şi Filaret Luţcan-tatăl poetului Andrei, înmormântat la Ţâpleşti, Sângerei, Republica Moldova. Imaginile reflectate în versurile lui Andrei Luţcan sunt nominalizate, dar caracteristice întreg spaţiului românesc dintre Prut şi Nistru
Poezia lui A Luţcan ne învaţă să ne pătrundem de dragoste, de Neam şi de Ţară, să avem încredere în Limba Română, să ne iubim pământul, izvoarele, rădăcinile şi să nu uităm de luptătorii pentru valorile naţionale: Gr. Vieru, L. Lari, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, D. Matcovschi,Ion Vatamanu ş.a.
Ajuns la o vârstă onorabilă, modestul A. Luţcan este o personalitate a vieţii publice. Scrie poezii, articole, participă la activităţile raionale, la Universitatea Populară ,,Iosif Naniescu’’, fiind însoţit de soţia Valentina. Rămânem în aşteptarea noului volum de pezie, să-i dorim sănătate şi noi realizări în viitor.
Maria Bogdan, profesoară , Gimnaziul ,,Nicolae Dabija’’ din satul Heciul Vechi
