/ Iarăși e miez de gerar/ Fulgul e rar/…Sus, în tării/ Setea de-nviere s-aprinde/…Ca un dangăt
de clopot națiunea noastră percepe ziua de 15 ianuarie 1850, când a văzut lumina zilei Marele Voevod al spiritului nostru MIHAI EMINESCU. Într-o scurtă viață a reușit să acumuleze o zestre spirituală inestimabilă ca valoare, de care se folosesc și alte popoare. Poeziile lui Bădița MIHAI sunt ca o iarbă de leac, tămăduitoare, limpezi ca lacul cel albastru, încărcat cu flori de nufăr.
Cel mai mare scriitor pe care l-a ivit timpul până acum – MIHAI EMINESCU – a lăsat o mare amprentă prin operele sale geniale, care străbat timpul cu o forță nealterată și trăiesc într-o perpetuă actualitate. Creația sa este apreciată și studiată pretutindeni, fiind tradusă în mai multe limbi. Să ne aducem pururi aminte de EMINESCU, cel mai ales dintre toți scriitorii acestui neam. Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale.
În poeziile sale se regăsește fiecare: de la tânăr la adult, de la bogat la sărac, de la îndrăgostit la cel dezamăgit de frumosul sentiment numit dragoste. La EMINESCU orice rând, orice gând poate ascunde o scânteie, dar și un leac pentru suflet. El e darul fără de preț oferit literaturii noastre, căci cei ce respiră prin versul eminescian, devin mai bogați, mai înalți, mai aproape de Luceafăr. Puțin l-au admirat semenii aici pe pământ, însă veșnic îl vom elogia noi, generațiile care (re) cunoaștem că nimeni nu-i va putea lua cândva locul. Nimeni nu va descrie mai romantic „ Sara pe deal”, freamătul codrului, misterul teiului, adâncimea izvorului, mărturia lunii, secretul stelelor, iubirea visătorului din „ Floarea albastră”, buciumul cornului, raza de dragoste și lumină a luceferilor, etc. Și dacă atunci când trecea „pe lângă plopii fără soț” nu-l cunoștea draga lui iubită, azi, dacă ar trece, n-ar fi om din neamul lui să nu-l cunoască. De ce? Pentru că e născătorul nostru de gânduri noi, e sufletul poetic al neamului nostru care ne-a învățat un grai al minunii: limba lui EMINESCU.
Continuarea citiți în n.3 din 14 ianuarie 2022
