O rană care încă doare

O rană care încă doare

457
DISTRIBUIȚI
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Victimele deportărilor staliniste au fost comemorate recent în satul Prepelița. Acum 75 de ani, zeci de mii de oameni au fost scoşi din case şi duşi cu forţa să muncească în Siberia sau Kazahstan. Mii de familii au fost despărțite și transportate în direcții diferite, sau dacă și au rămas împreună, atunci au fost supuse unor represiuni dure. Destine chinuite, învinuite pe nedrept, schilodite și supuse, au trăit mii de familii din Basarabia, fiind condamnaţi la pedeapsa capitală pentru „activitate antisovietică”.

La acţiunea de comemorare, care s-a desfăşurat la Monumentul în memoria victimelor deportate, care se află în scuarul Casei de Cultură a localității, au participat Dumitru SCOROPAT consilier local, Ion BÂRSANU șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, Tadeu NAGACEVSCHI jurnalist care a abordat problema victimelor represiunii sovietice, precum și rudele celor deportați.
Mitingul a început cu un moment de reculegere, după care părintele Samon, a oficiat o slujbă de pomenire. Vorbitorii au condamnat teroarea la care au fost supuşi conaţionalii noştri, prin deportarea de familii întregi în Siberia şi Kazahstan şi ţinerea bărbaţilor în lagărele de concentrare. „Cu părere de rău și bunica mea împreună cu doi copii au fost duși acolo. E bine că an de an, de când a fost instaurat monumentul de către Gheorghe APARATU, ne adunăm aici, pentru a încerca să tămăduim rana care încă doare.” a spus Dumitru SCOROPAT. În discursul său Ion BÎRSANU a menţionat că sunt puține localități la noi în raion unde se organizează asemenea evenimente și cu această ocazie a mulțumit și a încurajat organizatorilor specificând ca e un lucru sfânt a comemora pe cei ce au trecut prin perioade extrem de dificile ca valul deportărilor, depărtarea de Dumnezeu atunci când s-au distrus bisericile și alte chinuri îngrozitoare care au încercat suferința oamenilor de pe acele vremuri. Publicistul Tadeu Nagacevschi a menţionat că deşi au trecut peste şapte decenii de la deportările staliniste în Siberia, se mai aud voci care afirmă că dacă au fost deportaţi, înseamnă că aşa a trebuit. Tonul îl dau chiar unii demnitari de la conducere. Când în Parlament s-a propus să se ţină un moment de reculegere în memoria celor ce au rămas pe veci în pământul de gheaţă al Siberiei, unii deputaţi nici n-au binevoit să se ridice.Nagacevschi a mai subliniat că adevărul istoric despre deportări trebuie să-l cunoască generaţiile în creştere, deaceea la acţiunile de comemorare ar fi bine să fie prezenţi şi elevii.Istorie peste istorie, una mai tristă ca alta au povestit rudele celor deportați, despre calvarul ce l-au trait în acea noapte, despre faptul că fara dovadă și motiv erau încărcați de la mic la mare în vagoane de transportat animale, ca mai apoi să-i să fie supuși unei unui mare chin fizic și sufletesc: înstrăinarea de casă, de neam, de limbă.