DISTRIBUIȚI

Primarului de Sângerei, viceprimarului și unei angajate a primăriei li s-au întocmit proces verbal de contravenție, fiecare dintre ei fiind sancționat cu o amendă a câte 25 de mii de lei. Asta pentru că ar fi participat la o slujbă, în condițiile când Comisia Situații Excepționale a R. Moldova anunțase că reuniunile în grupuri mai mari de trei persoane sunt interzise în condițiile pandemiei. Primarul Arcadie Covaliov a considerat drept o comandă politică acțiunile polițiștilor și a contestat în judecată acțiunile lor.
Potrivit edilului, totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 27 martie, curent, atunci când s-a adresat la doi preoți din oraș cu rugămintea să se roage pentru sănătatea oamenilor. Pentru ca rugăciunile lor să ajungă în mai multe case, o funcționară de la primărie urma să transmită evenimentul în direct, pe facebook.: „Eram afară, la intrarea în oraș, nu în lăcaș. Suntem un popor credincios, oamenii așteaptă de acasă rugăciunea. Distanța dintre noi a fost mare. …” susține edilul.
La două săptămâni, primarul, viceprimarul și funcționara care a filmat procesiunea au fost invitați la Inspectoratul de Poliție, unde li s-a întocmit un proces -verbal de contravenție. Fiecare dintre ei a fost sancționat cu o amendă a câte 25 de mii de lei. Primarul a contestat în judecată acțiunile polițiștilor.
Miercuri, 15 aprilie curent, magistrații Judecătoriei Sângerei au dat câștig de cauză atât primarului, cât și viceprimarului. După adoptarea acestei decizii, instanța urma să se pronunțe și în privința funcționarei primăriei.

Continuarea citiți în nr. 14 din 24.04.2020