DISTRIBUIȚI

O explozie puternică s-a produs în seara zilei de marți, 26 ianuarie în orașul Sângerei. Două persoane au fost scoase se sub dărâmături, după ce locuința în care se aflau s-a prăbușit. Mai multe echipaje de pompieri, colaboratori ai Inspectoratului raional de Poliție, vecini au intervenit la fața locului. Cauza preliminară a exploziei se presupune că ar fi o acumulare de gaze naturale.

Explozia s-a produs la ora 16 și 45 de minute, într-o casă de locuit de pe strada George Coșbuc din orașul Sângerei. Potrivit ofițerei de presă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, „ Casa a fost făcută ruine, iar pompierii au intervenit și au salvat un bărbat și o femeie. Ambele persoane au fost preluate de echipele medicale de la Spitalul raional pentru ulterioare îngrijiri.”
În urma lucrărilor de căutare sub dărămăturile casei ruinate de explozia produsă, pompieri, polițiști, cât și persoanelor civile sosite în ajutor au depistat cadavrul unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a fost dat dispărut după deflagrație.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către specialiști se presupune că explozia ar fi putut izbucni în urma acumulării de gaze naturale.

Continuarea citiți în nr. 05 din 29 ianuarie 2021