Suntem în adevăr. Mizerie materială, mizerie spirituală, mizerie în inimi, mizerie în gândire.
O mare de adevăruri spuse după ”89, adevăruri mai mici, mai mari; adevăruri înălțătoare, adevăruri durute. Adevăruri strigate în stradă, adevăruri țipate în sălile de judecată, unde fiecare era convins că adevărul există numai pentru dânsul. Adevăruri care ne-au întunecat mințile.
Ne-am rătăcit în pădurea aceasta de adevăruri, că nu mai putem găsi lumina salvatoare. Ne înecăm în marea de adevăruri spuse și nu vedem unde e malul, nici nu știm în care parte să intrăm.
Odată cu strigătele de libertate, am spus adevăruri istorice, care trebuiau și sperăm după atâția ani să ne clădim viitorul. Acel viitor pe care eram încredințați că știm cum să-l făurim.
Ca până la urmă trecutul și viitorul să rămână doar o gândire, o închipuire.
Acest lucru îl vedem cel mai bine atunci când suntem chemați să facem alegerea. De fiecare dată intuim zădărnicia acestui lucru.
Cu fiecare alegere tot mai obosiți, tot mai apatici. Rațiunea ne spune că nu mai are rost. Inima este Împietrită, rațiunea nu mai vede o ieșire. Și numai instinctul de autoconservare ne mai împinge înainte. Unde, încotro?
Suntem din nou în fața alegerii. De noi depinde cum va fi „prezentul” în fiecare clipă a vieții noastre. Eu am făcut alegerea. De această dată nu am fost alături de cei care speculează cu trecutul. Ei ne fură prezentul așa cum le-a fost furat prezentul părinților noștri. Nu am fost alături nici de cei care speculează cu viitorul, ei de pe acum îi lipsesc de el pe copiii noștri. Și unii, și alții, cu bună- știință sau din neștiință, ne fac să nu vedem adevărul în care suntem, ne fac să nu-i înțelegem, să greșim de fiecare dată. La urma urmei, se speculează și se trădează trecutul, se speculează și se trădează viitorul, numai și numai că speculăm și trădăm adevărul de azi.
Ființa mea protestează să mai fiu alături de unii și de alții. Tot ce au fost și ce va fi vreodată.
Avem ceea ce am gândit și am făcut în trecut, vom avea ceea ce gândim și facem acum, astăzi. Dar iarăși suntem chemați pentru apărarea unor adevăruri. Adevăruri care au semnat ură între frați, care duc la luptă, la războaie… Adevăruri care, în loc să ne apropie unii de alții, mai mult ne îndepărtează. Adevăruri care pe unii i-au atins.
Nu știi că atingând pe un singur om i-atingi pe toți. Mulțimea e părere. Prea mult timp i-am urmat pe câte un politician, doi, trei… și nu auzeam adevărul plâns de mulțime. Acei politicani care atât de dibaci și pe neobservate înlocuiau problemele politice cu scopuri de profit. Această mulțime despre care unii din noi adesea am spus că este indiferentă, că este rătăcită, să nu-și dea seama ce face.
Și totuși adevărul a fost spus de către noi toți și nu de fiecare în parte. Atunci în ”89. Atunci cele spuse găseau ecou în sufletele noastre. Atunci am fost un gând și o simțire: toți eram în unul și unul-n toți. Eram în adevărul curat. Nu era nimic în afară de adevăr. Nu era atâta ură, invidie, dușmănie… nu se căutau adevăruri care dezbină. Urma să găsim acel „ ceva” care să ne unească în numele viitorului, un adevăr care a avut șansa să fie altul decât astăzi…
