DISTRIBUIȚI

Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit acțiuni bine chibzuite în contextul Hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică cu privire la prelungirea stării de urgență.

Membrii comisiei au venit cu propuneri referitoare la activitatea piețelor comerciale, desfășurarea activităților de deservire în unitățile de alimentație publică, precum și în punctele de comercializare a produselor petroliere, desfășurarea evenimentelor festive cu un număr mai mic de 20 de persoane, restricționarea numărului de pasageri în rutele de autobus interurbane, stabilirea unui regim flexibil sau special de lucru în instituțiile publice sau private, cât și posibilitatea desfășurării acțiunilor sportive.
În acest sens, membrii comisiei au specificat că „ piețele agricole amplasate în localitățile raionului vor activa fără modificări, pe când Piața Comercială din or. Sângerei va activa conform prevederilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică: de marți până duminică se vor comercializa produsele agroalimentare, iar mărfurile industriale, doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, restricții stabilite până la data de 01 martie 2021.
Totodată, au fost evidențiate măsurile de prevenire și protecție împotriva Covid-19, fiind pus accentul pe responsabilitate și monitorizarea respectării stricte a tuturor cerințelor.
Cor:EN