Natalia Grăjdieru din orașul Sângerei, neuitata și adorabila profesoară de limba franceză împlinește astăzi, 18 august,2023 80 de ani. Mică de statură, dar enorm de mare în virtutea sa, mai păstrează și la această vârstă onorabilă din aceste calități cu care s-a întreținut în realizarea tuturor visurilor și obiectivelor vieții sale.
Virtutea a fost oaza, care a menținut-o puternică, devotată, insistentei-a dat acea forță magică să le reușească pe toate, ca la carte. Ea a trăit mereu cu fila cărții deschisă, cu dicționarele, perfecționându-se mereu. Copiilor în școală le-a cerut , cu insistență să stea cu ochiul și atenția pe carte. Cerea să învețe nu doar la disciplina ei pe care o preda cu har de pedagog înnăscut:„ Eu cer de la voi pentru că mai întâi cer de la mine. Voi, elevii mei știu că trebuie să ajungeți departe, în viață, prin realizarea visurilor, prin atingerea aspirațiilor mele care duc răspundere pentru voi să învățați”. Aceasta a fost și a rămas motivația cerințelor sale. Doar cu uncia ei fiică Liliana, apoi cu ginerele și nepotul Victor putea fi mai loială, mai încetinită în cerințe. În celelalte privințe a cerut și a insistat ca elevii săi să facă carte. Nu că obiectul ei ar fi fost mai deosebit și mai necesar. Munca pentru cunoștințe, pentru sorbirea adevărurilor din carte, descoperirea noilor orizonturi pentru studierea unei limbi străine au fost legi nescrise, dar la insistența ei respectate întocmai. Grație acestui fapt, implicării ei cu tot sufletul și dăruire instruirii elevilor, mulți dintre care nici prin vis nu au putut să vadă. Au descoperit noi luni, au trecut hotare, au savurat miracolele civilizație franceze și a altor lumi, datorită că cunoșteau limba franceză. Drept recunoștință pentru „Nătălița noastră” cum i-au spus totdeauna fără să știe ea, au dus–o din contul lor, cu drag de ea în călătorii pe care nu le uită, locuri dumnezeiești de frumoase, făcându-i în fiecare vacanță mare câte o surpriză de acest gen. Nu uită aceste evenimente din viața ei nici doamna profesoară. La insistența discipolilor, deveniți oameni de valoare în viață cu care ea se poate mândri, „am călătorit prin locurile sfinte, pe urmele lui Dumnezeu, Muntele Atos, am sorbit din beneficiile și zbuciumul apei oceanului și întinsurilor sale, cât și ale mărilor. Am descoperit magicul și frumusețea României, a Franței, a altor multor țări. Am stat de vorbă cu francezii și am conversat lejer și cald, de fiecare dată, mărturisind în limba lor cât de minunată le este țara și ce fericită sunt că am descoperit-o”, își amintește cu plăcere în suflet draga și distinsa profesoară, în așa mod iubită și venerată de discipolii săi. Cei cu lumina Turnului Eiffel în suflet și în orizonturi astfel au mulțumit-o pentru dragostea pentru limba franceză și pentru faptul că a ales în viață să o predea copiilor unei țări despre care ei atunci nu cunoșteau, pentru că nu avea țărișoara noastră deschiderea către spațiul european cum îl are frumos, dătător de perspective la ziua de astăzi”, crede eroina acestei povești. În aceste momente, nu ea Nătălița, profesoară de franceză dirija cu activitățile elevilor săi , dar ei îi ordonau cu strictețe (tot tandră) profesoarei și-i puneau condiție: doar să-și facă bagajele și să fie gata de plecare. Ei o duc ei o aduc. Era și este manifestarea respectului elevilor săi pentru că i-a învățat așa cum numai ea a știut mai bine. Le-a cerut, până la înalte rigori. Nu toți s-au făcut profesori de limba franceză, dar absolut toți au urmat-o, s-au ghidat și se ghidează de sfaturile și povețele profesoarei și dirigintei Natalia Grăjdieru, reperul vieții lor. Regăsesc o parte din ea în sine, un aliaj de simțiri, de energii, de deprinderi, de dăruire în ceea ce fac și au devenit în viață. Ce le-a altoit profesoara și ei au avut de unde prelua, le-a permis a se modela. Am simțit acest lucru când s-au ciocnit de situații, care mai de care. Valul nu i-au doborât. S-au simțit puternici și ne-au spus mulți dintre discipoli, exponenți ai diferitor generații pe care i-a învățat de-a lungul carierei. De peste 50 este de ani de pedagogie cu o singură înscriere în carnetul de muncă: primul pas – școala, limba franceză, finalul, încoronat de odihna binemeritată, a venit cu aceeași inscripție: rămas bun scoală, liceul, limba franceză și totdeauna profesoară.
