DISTRIBUIȚI

Zilele trecute, în drum spre redacție, am fost oprită de un bărbat care, se vedea bine că, oricât ar privi înapoi, nu-și mai poate vedea tinerețea. M-a întrebat rusește ceva referitor la o anumită adresă.
I-am răspuns în română. Dânsul a continuat dialogul inițiat în rusă, dar cu certitudinea că a înțeles perfect răspunsul.
I-am spus că întrerup discuția aici, dat fiind faptul că, deși cunoștea româna, vorbește în rusă.
Atunci bărbatul s-a grăbit să-mi spună că de naționalitate este bulgar și că a venit în Moldova prin anii șaizeci împreună cu părinții, care fuseseră trimiși într-o misiune diplomatică.
Acum este târziu, a recunoscut bărbatul, să vorbească româna. Și a spus că, pur și simplu, nu a avut nevoie s-o cunoască, din simplul motiv că, oriunde a trebuit să meargă, de la piață până în Parlament și invers, pretutindeni a comunicat în rusă, inclusiv în domeniul în care a activat.
A vorbi româna, limba băștinașilor, înseamnă să muncești, s-o studiezi. Spuneți-mi, a continuat bărbatul, cine muncește fără motiv? Dacă se întâmplă să vă mai întâlnesc, m-a încurajat conlocutorul meu, s-ar putea întâmpla să vorbesc românește.
Aici bulgarul m-a lăsat fără replică. Era inutil să-i spun că, dacă ar fi încercat să vorbească în rusă cu mine ori cu altcineva dintre conaționalii mei pe care-i știu ambițioși în acest sens, nu i-ar fi mers.
Continuarea citiți în nr.12 din 19 martie 2021