DISTRIBUIȚI

Stimați veterani ai raionului Telenești, stimate văduve de război, dragi feciori și rude ale veteranilor de război, stimați concetățeni!

În acest an, la 9 mai se celebrează 77 de primăveri trăite sun cerul senin cu liniște și pace, iar ecoul celui de-al II-lea Război Mondial mai rămâne viu și azi prin cei trei veterani de război rămași în viața din orașul Telenești și comuna Sărătenii Vechi. Este zi de bucurie și doliu în care comemorăm eroii și victimele care și-au pierdut viața în cel mai crâncen război împotriva umanității.
Această zi a prins contur sub o conotație dublă și se referă la data în care aliații au obținut victorie asupra Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai distrugătoare conflagrații din istoria bătrânei Europe. Ghidați de apropierea țării noastre de standardele europene, Parlamentul Republicii Moldova a declarat ziua de 9 mai drept Ziua Victoriei și Ziua Europei. Este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa.
Eroii națiunii de atunci au rămas vii până astăzi pentru că ei, plătind cu propria viață, ne-au dăruit cele mai mari valori a omenirii – pacea, liniștea și libertatea.
În semn de omagiu şi memorie veşnică tuturor eroilor neamului, care dorm somnul de veci în glia strămoşească sau în pământ străin, cu adâncă plecăciune aprindem candela recunoştinţei.
Stimaţi veterani,
Vă adresez cele mai calde felicitări cu ocazia zilei de 9 Mai dorindu-Vă să aveţi parte de sănătate, putere de viaţă, înţelegere şi prosperitate.

Stimați cetățeni,
Cu prilejul Zilei Europei vă doresc un cer senin cu pace, bucurie și sănătate. Fie ca în inimile fiecărui cetățean al Republcii Molodva să prospere aspirația de a ne arăta ataşamentul la principiile care au clădit o comunitate bazată pe democraţie, respectarea drepturilor omului, bunăstarea cetăţenilor, prietenia şi colaborarea dintre ţările şi popoarele europene.
Cu profund respect,
Președintele raionului Telenești Mariana OMBUN