DISTRIBUIȚI

Stimați locuitori ai satului Drăgănești,
Cu ocazia Hramului Bisericii și al localității pe care îl vom marca sâmbătă, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, Primăria și Consiliul local al comunei Drăgănești adresează din suflet cele mai alese urări de bine, fericire și noroc pentru locuitorii satului Drăgănești. Hramul localității este ziua când în casa noastră se adună copii, rudele, prietenii și toți cei dragi pentru a se bucura împreună de cele realizate, de sănătate și de bunăstare.
Cu acest prilej Vă dorim ca această sărbătoare să Vă poarte de grijă, să Vă aducă lumină, căldură și belșug, să Vă îndrume doar la fapte bune întru prosperarea localității și a pământului străbun. În casele Dumneavoastră să domnească mereu pacea, voia bună și belșugul. Avem un sat pitoresc, cu oameni frumoși, harnici și mărinimoși. Hramul localității este cel mai bun prilej de a consolida convingerea că prin comuniune și comunicare, prin participarea fiecăruia la dezvoltarea localității, putem transforma localitatea într-un sat mai curat, luminat și înverzit.
Astfel, dorim satului Drăgănești un cer albastru fără nori în calea sa de prosperare, iar locuitorilor să deschidă poarta unui viitor plin de succese, performanțe și realizări considerabile în promovarea imaginii localității.
Lumina sărbătorii să Vă facă mai buni, mai curați, mai iertători și mai atenți cu cei din preajmă, să vegheze neamul, satul, familiile și să Vă binecuvânteze în activitățile de zi cu zi.

Cu deosebită considerație pentru Dumneavoastră, Sergiu Dubenco, primarul comunei


Stimați locuitori ai satului Iezărenii- Vechi,
În această zi, avem deosebita onoare și bucurie să Vă adresăm, din toată inima, cele mai sincere și cordiale felicitări cu Sărbătoarea Ziua Hramului.
Cu ocazia Hramului satului, vom fi alături de Dvs., chiar dacă, în condițiile deosebite, ale unor măsuri restrictive impuse de pandemia pe care o traversează întreaga umanitate, nu va avea strălucirea din alți ani.
Urăm ca această zi de sărbătoare să aducă lumină în casele fiecărui cetățean al localității, făcându-i mai buni la suflet, mai toleranți, mai responsabili față de ziua de azi și cea de mâine a comunei. Suntem siguri că frumoasa localitate Iezărenii Vechi va cunoaște o dezvoltare dinamică, îndreptată spre atingerea unui nivel de viață mai bun, care să corespundă standardelor europene, o localitate frumoasă, mai verde, modernă și mai aproape de valorile spre care tindem. Hram Fericit.

Cu urări de bine, Renata Gabor, Primara comunei Iezărenii Vechi


Dragi locuitori ai satului Prepelița,
Vă felicit cordial cu prilejul Hramului Bisericii și al satului și Vă doresc să-l întâmpinați cu inima plină de bucurie, cu oaspeți dragi la masa de sărbătoare și în sânul familiilor frumoase. Să Vă fie casele pline de lumina sărbătorii și sufletele împăcate, pentru că până la aceasta ați muncit fiecare cu dăruire, ca să aveți de toate. Sunt enorm de recunoscător pentru simțul de gospodari vrednici și oameni care respectă tradițiile și obiceiurile hramului. Cel mai frumos este că sosirea sărbătorii satului V-a motivat să amenajați casele și curțile, să le asigurați o imagine nouă, gospodărească, care, în ansamblu au dat o nouă atmosferă localității, o imagine mai frumoasă, mai prosperă etc.
Vă doresc o viață prosperă și fericită, plină de realizări, stabilitate, sănătate, pace ,bucurii și cu empatia care ne caracterizează. Vă asigurăm și pe această cale, că depunem, permanent, toate eforturile pentru îndeplinirea cu succes a misiunii noastre. Sunt mândru de Dumneavoastră, de localitatea în care trăiesc. Hram fericit.

Cu profund respect, Mihai Pleșca, Primarul
comunei Prepelița