Medicii din Sângerei vor putea preveni surditatea la copii

Medicii din Sângerei vor putea preveni surditatea la copii

47
DISTRIBUIȚI

Peste 1200 de copii din raionul Sângerei vor beneficia de control auditiv gratuit, iar 20 de familii ale copiilor identificați cu deficiențe de auz vor fi consiliați pe tot parcursul reabilitării medicale. Ieri, în cadrul Spitalului din Sângerei a fost lansat un program de screening auditiv, finanțat de Uniunea Europeană (UE). Instituția medicală a fost dotată cu două echipamente specializate pentru testarea auzului la copii.

La vârsta de doar patru ani, Daniel Rotari a primit un diagnostic trist – deficiență de auz. Problema a fost depistată după ce mama băiatului a observat că Daniel întâmpină dificultăți în comunicare cu semenii săi.

,,Am fost la medic, mi-a spus că copilul meu nu aude. Mi-a fost foarte greu să accept această situație, dar cu timpul ne-am adaptat”, a spus Rotari Ecaterina, locuitoare a orașului Sângerei.

Acum, Daniel are 15 ani. El frecventează cursuri specializate, menite să îi îmbunătățească vorbirea și gesticulația. Grație Uniunii Europene, băiatul are două aparate auditive performante în valoare de peste 23 mii de euro, care îl ajută să-i înțeleagă mai bine pe cei din jur.

,,Învață să vorbească, să scrie, să audă, să pronunțe, chiar și învață să gesticuleze pentru că e foarte greu. Este foarte greu când un copil nu aude nimic și e foarte greu pentru o mamă să știe despre asta. Mă bucur foarte mult că este la noi în Sângerei așa aparat”, a mai spus Ecaterina.

Daniel este pasionat de informatică și chiar are succese în acest domeniu. Vrea să devină programator, iar mama sa crede în visul fiului ei.

,,Îmi doresc ca cu ajutorul UE, să nu se diferențieze copiii simpli de copiii care au deficiențe de auz. Aș dori ca acești copii să aibă o profesie, să fie un om, un copil ca și ceilalți, să aibă un post de muncă”, ne-a mai povestit Ecaterina.

Potrivit specialiștilor, screenngul auzului este primul și cel mai important instrument pentru a afla dacă copilul aude bine sau nu. Iar procesul de testare este rapid și non invaziv.

,,Se conectează aparatul, alegem ovula specială și o acomodăm după dimensiunile urechiușelor la copii. Introducem această ovulă în urechiușă, este important ca să fie liniște în sală”, a menționat Natalia Guțu, medic pediatru la Spitalul Raional din Sângerei.

,,Ca să testeze părinții auzul la copii erau nevoiți să plece la Chișinău sau în alte localități, ceea ce era foarte costisitor pentru sursele financiare ale familiei.  Echipa de screening auditiv din cadrul spitalului se deplasează în toate localitățile din raionul Sângerei ca să testeze auzul la copii”, a spus Angela Moisev, Președintele A.O. ,,AudiViz”.

Medicii din cadrul Spitalului Raional susțin că depistarea la timp a problemelor auditive poate decide soarta copiilor pe viitor.

,,Cu cât mai degrabă este depistată problema, cu atât mai rapid copilul are șanse să vorbească, să fie integrat în societate ca ceilalți copii. E un pas foarte important pentru raion și pentru toate satele din preajmă”, a reiterat doamna pediatru.

Spitalul a fost vizitat ieri de Ambasadorul Uniunii Europene în R. Moldova, care a menționat că UE va continua să contribuie la îmbunătățirea serviciilor medicale în țara noastră.

,,Existența acestui aparat este importantă pentru societate. El ajută ca micuții să se integreze în societate, astfel încât fiecare să aibă o viață bună. De asemenea, aici este și o problemă de ordin economic. Dacă problema de auz nu va fi identificată la timp, să o rezolvi mai târziu te costă scump.  Noi vom continua să lucrăm cu administrația spitalului, dar cei care lucrează aici trebuie să continue să scrie proiecte și să le aplice pentru a identifica donatori. Totul se face cu ajutorul UE, dar este nevoie de timp”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul UE în R. Moldova.

Costul proiectului se cifrează la 51 de mii de euro.