Iurie CIRIMPEI a supravieţuit războiului din Afganistan. Prin aceasta se consideră fericit, că se bucură de viaţă. Are pieptul plin cu medalii, cea mai scumpă medalie este acea că a supravieţuit. La 20 de ani abia împliniţi, el a ieşit erou din război. A fost ultimul care a închis poarta războiului şi a locului Cabul unde au luptat. Revenit în ţară şi în unitatea militară, împreună cu alţi fraţi de război şi de suferinţă, soldatul Iurie CIRIMPEI a fost întâmpinat drept supravieţuitor. Momentele acestea îi provoacă fiori şi până astăzi.
La 15 februarie curent se împlinesc 30 de ani de când s-a încheiat războiul din Afganistan şi el ca şi alţi tineri care au avut norocul să rămână vii, a putut reveni acasă. În această zi îşi va comemora camarazii şi va retrăi bucuria de supravieţuitor. Peste remarcabila trecere de ani, amintirile planează, de parcă s-au întâmplat ieri. Suferinţele, mai cu seamă cele sufleteşti, nici până astăzi nu le poate vindeca. Sunt vii în sufletul şi în simţirile lui Iurie.Era tânăr ostaş, încadrat de câteva luni în serviciu militar. Regretații părinţi Nicolae şi Maria CIRIMPEI din satul Drăgăneşti îşi petrecuse feciorul în armată, nu la război.Un timp mai îndelungat ei, nu au ştiut nimic, au fost încrezuţi că băiatul lor face serviciul militar.Tânărul ostaş CIRIMPEI din armată a fost dus la război, cu misiune de ostaş internaţionalist. Din primul moment Iurie a fost urcat pe maşină blindată şi n-a coborât de la volanul acesteia până nu a ieşit din război. A fost poate şi-o înscriere pe fila destinului,căci maşina mult l-a ocrotit, fiind blindată. A fost şofer pe tot parcursul războiului. Aceasta i-a fost misiunea.Transporta confraţii de arme în diferite misiuni de luptă.Viaţa lor, era în mâinile sale. Cum conducea el maşina, pe unde o putea salva de duşmani,o proteja de situaţii critice, depindea de el unul, aşa scăpau vii cu toţii. Numai inima şi sufletul său ştiu câtă emoţie a adunat, s-a cuibărit, încât erau momente că-i părea că nici aerul nu-l poate respira. Iurie a dus această povară. Era singurul moldovean, alt tânăr camarad era din Transnistria. Toţi ceilalţi soldaţi luptători proveneau din republicile fostei Uniuni Sovietice. La război toţi erau ca fraţii, unul pentru altul. Acele momente l-au întărit, l-au refăcut total, au transformat tânărul de 19 ani, şi soldatul începător, într-un bărbat. Să conduci o mașină plină cu soldaţi zilnic, pe orice timp în vitregia războiului, prin foc de arme, să treci prin ciuruit de gloanţe; să te opui duşmanilor; să treci prin piedici puse ca să explodezi, aceste acțiuni l-au schimbat total. Misiunea era să nu permită caravanelor încărcate cu muniţii şi droguri, de prin ţările învecinate cu Afganistanul să intre pe teritoriu. Era o misiune internaţionalistă, în beneficiul poporului afgan. Doar că localnicii aceste lucruri nu le înţelegeau: „Noi trebuia să ne ocrotim de duşmanii care năvăleau peste ţara Afganistan, dar şi de localnici. Aceştia deţineau arme, practic fiecare. Te putea împuşca în orice clipă, oricare dintre ei. Eram urmăriţi la tot pasul. Am stat totdeauna cu temerea că te pot secera la o simplă ieşire din maşină sau intrare în cazarmă. Cu ochii în şapte, nu doar în patru am fost tot timpul şi cu frica străpusă în inimă. Maşina blindată ne salva vieţile, dar când ieşeam,era pericol. Cât timp am fost la război,de lângă cazarmă nu am făcut nici un pas în oraş sau în alte locuri.Tot timpul a existat pericolul să-ţi pierzi viaţa, să fii împuşcat de localnicii înarmaţi”, şi-a revăşit sufletul Iurie. …
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 7 al acestei săptămâni
