Maria ȚURCANU, la vârsta împlinirilor

Maria ȚURCANU, la vârsta împlinirilor

507
DISTRIBUIȚI

Se spune că acei oameni care au întâlnit succesul în viaţa profesională se bucură de el şi în alte sfere ale vieţii. Acest lucru se datorează capacității intelectuale, puterii de a modera, spiritului de dăruire și înțelepciunii. Pentru Maria ȚURCANU, directoarea publicației „Ecoul nostru” coroana succesului este împletită cu flori aurii, obținute cu multă desăvârșire și răbdare. Doamnă de succes, mamă iubitoare, soție grijulie, prietenă adevarată sunt atuurii pe care nu vi le poate depăși nimeni. Aruncând o privire retrospectivă asupra vieţii Dvs, ea nu pare a se deosebi de cea a multor alți oameni de creație din ţara noastră. Născută acolo unde, vorba lui Blaga „dăinuie veşnicia,” va-ți consacrat cu dăruire totală întreaga activitate de creație la radiou, în presa scrisă pentru a informa pe toți cei dornicii de cunoaștere evenimentelor noi. Pentru efortul de a face lumină acolo, unde era întuneric, de a aduce adevăr acolo unde lipsea, oamenii vă prețuiesc și vă așteaptă săptămânal cu noi informații, sinteze.
Cu plecăciuni de adânc respect şi consideraţiune venim și noi către inima Dvs în acest moment jubiliar. Vă împărtăşim cele mai sincere şi calde sentimente pentru împlinirile de ani, care au venit în viaţa Dvs rodnici, cu fapte frumoase atât în viaţă cât şi în muncă. Prin clepsidra timpului s-au scurs rodnicii şi frumoşii ani aniversari, care ca printr-o rază de soare reflectă realizările, rodului eforturilor depuse şi succeselor obţinute. Prin sprijinul Dvs generos și profesionist, să rămânem liderii în opinie solicitație. Prin alura celor mai frumoşi ani ai vieţii, vă regăsim la acest ceas aniversar plină de forţe, cu lumină pe chip, cu seninul cerului în priviri şi cu sufletul înmugurit de dragostea copiilor, nepoțeilor, prietenilor în față. Primiţi și alesele noastre urări de bine şi prosperitate, toată stima şi consideraţiunea pentru măiestria, hărnicia, talentul şi zbuciumul creativ. Vă urăm multă sănătate, izbândă în toate, calea să vă fie rodnică, realizările – prospere şi succesele – remarcabile. Vă admirăm vrednicia și verticalitatea, implicarea, puterea soluționarii diverselor probleme. Apreciem faptul că de fiecare dată vă implicați fără oboseală , în favoarea omeniei, pentru cei care au nevoie cu adevărat de un sprijin. Vă dorim să păstrați acest optimism pentru familia frumoasă, colegii de breaslă, cititorii care așteaptă necondiționat ziarul. Prin voință și crezul că articolele scrise pot schimba lumea în spre bine, conduceți și mențineți o publicație în timpuriri atât de dificile. Vă dorim energie jurnalistică în continuare, puteri profesionale nesecate, cu care să mențineți săptămânal presa scrisă în raion.
La jubileul veții vă mai urăm să fiți înconjurată de blândeţea familiei, care este întotdeauna în momentele surprinzătoare ale vieţii, iar grijile şi poverile apăsătoare să vă fie departe. Într-o astfel de zi, mai frumoasă, nimic să nu fie mai presus decât fericirea pe chip, să fiți însoțită de o sănătate cât mai generoasă, de o viaţă bogată spiritual! Valsul stelelor din cer să vă fie astăzi melodia zilei de naştere! La mulți ani, distinsă doamnă!

Cu drag, vă urează La mulți ani, echipa ziarului „Ecoul nostru”

La frumosul jubileu!

    Fiecare început de noiembrie este mai special pentru noi, anume prin faptul ca avem un prilej în plus ca să-ți reamintim cât de mult ținem la tine. Scumpa noastră! ești parte din sufletul nostru, ne curge același sânge prin vene, avem aceleași simțiri, trecut, educație, dar și atâtea gânduri comune. Pentru noi ești unică, deosebită, ți-ai dobândit succesul folosind de-a lungul timpului valorile cele mai de preț pentru tine și anume cinstea, corectitudinea și marea iubire pentru Dumnezeu. De aceea ai știut întodeauna să îmbini utilul cu plăcutul. Pentru noi ai fost și rămâi a fi un etalon al frumuseții, blândeții, inteligenței și cumsecădeniei. Ai ajuns la vârsta înţelepciunii, a meditaţiei, vârstă ce pune accent și culoare peste cele realizate până acum. Ne mândrim și suntem împliniți că te avem alături, mereu grijulie, înțelegătoare și de ajutor. Noi îți dorim să fii înconjurată de bunătate, să laşi grijile şi poverile apăsătoare departe de tine și să te bucuri din plin de cele adunate până acum. Într-o astfel de zi, ce poate fi mai frumos decât multă fericire pe chipul tău, sănătate, pe care ţi-o dorim cât mai generoasă, o viaţă bogată literar şi, mai ales, spiritual. Nu s-a descoperit încă secretul tinereţii fără bătrâneţe, dar condiţia ta morală şi tonusul interior îți dau capacitatea să faci mereu faţă tuturor încercărilor. Noi îți dorim să păstrezi tinereţea fizică, dar şi cea intelectuală, pentru bucuria adusă în familie, dar şi pentru cititorii ziarului care te stimează ca personalitate, și te apreciază ca OM.
Draga noastră venim cu cele mai sincere felicitări și urări de sănătate, prosperitate, izbândă şi perseverență, ani de viață lungă cu realizări marcante, oameni de încredere în jur, bucurii și succes în tot ceea ce faci. La mulți ani scumpa și draga noastră!
Cu mult drag: soțul, copiii, dulcii nepotei, frățiorul, surioarele, nepoții si toți cei dragi

Bunei noastre prietene!

   Cu îmbrăţişări sincere şi calde, de mult respect şi de omagiu ne apropiem de fiinţa ta în acest moment deosebit al vieţii. Să ne fii sănătoasă, respectuoasă, generoasă, precum toată viaţa te-am avut în preajmă şi ne-a fost drag şi plăcut să fim o echipă prietenoasă de rude prin credinţă şi dragoste. Întâlnirile şi evenimentele petrecute împreună ne-au fost totdeauna sărbători de suflet, de bucurie şi largă revelaţie. Satisfacţia şi împăcarea de sine ce ne-am dăruit-o reciproc au încăput într-un sfat ce l-am avut, într-o mărturisire, într-un ajutor şi spijin de care am avut nevoie ori unii, ori alţii, ca familii unite şi neamuri apropiate.
Oricare post nu ai ocupat în activitatea de zi cu zi, cât de înalt, ai rămas aceeași Doamnă generoasă şi OM de aleasă omenie.
Te felicităm din suflet şi îţi dorim noroc, sănătate şi ca unei bune creştine multă simţire dumnezească!
Cu drag familiile; GROSU, ȘIȘCANU, SERBUȘCĂ, STATNÎI, GOLBAN, ATANASOV, HUZUN, NICHIFOREAC, DOAGĂ, PROCIUC, GORUN

Stimatei noastre colege!

Cu ocazia jubileului vieţii noi, colegii Dvs, Vă transmitem sincere urări de sănătate, bucurii personale şi profesionale şi un orizont cât mai larg pentru viitorul ce ni-l dorim cu toţii: prosper, benefic şi luminos. Multe avem a construi împreună pentru prosperarea presei independente pentru binele și interesul cetăţenilor. Aceasta este sfânta noastră menire şi a Dvs în funcţia ce o ocupaţi. Vă urăm multe toamne colorate, ierni blânde, și în suflet mereu primăvară! Să adunați realizări frumoase alături de cei dragi și de echipa în care munciți. Purtaţi multă grijă domeniului nostru prin responsabilitatea funcţiei, dar şi prin dragostea faţă de presa scrisă pe care noi o promovăm. Vă mulţumim pentru tot ce reuşiţi,Vă dorim noroc şi sănătate şi mulţi ani de activitate prosperă împreună.
Cu respect, colegii API

Mult stimată Doamnă!

   Astăzi vă aflați la acea etapă a vieții, când experi-ența Dumneavoastră este combinată armonios cu înțelepciunea, când multe deja s-au realizat, iar viitorul este plin de noi planuri.
Nivelul înalt al profesionalismului și imensa diligență de care dați dovadă, au fost permanent direcționate spre realizarea unor lucruri frumoase, iar perseverența ce o manifestați în muncă, entuziasmul imens și dedicația nelimitată, sunt demne de respect și admirație sinceră. Fie ca cunoștințele Dumneavoastră și capacitatea de a atinge scopul propus, să Vă ajute în rezolvarea tuturor sarcinilor stabilite și în îndeplinirea esențialei misiuni, de a semănă adevărul.
Vă doresc să aveți aproape prieteni de încredere, iar dragostea și sprijinul rudelor să vă dea puteri pentru noi succese în toate direcțiile activității ce o desfășurați. Primiți cele mai sincere urări de sănătate, energie inepuizabilă, vigoare a spiritului, și bunăstare. La Mulți Ani Fericiți!
Cu înaltă prețuire, Vasili MARANDIUC,
Președintele raionului

Prin cuvânt aduci lumină!

Decenii la rând cu mult spor, / Fie ploi sau zi senină,/ În casele oamenilor cu drag,/ Prin cuvânt aduci lumină./ Zi de zi în deplasări,/ Prin satele raionului,/ Aduci cu drag noi relatări,/ Pentru pagina ziarului./ Fie vârsticii, fie tineri,/ Asteaptă cu nerăbdare/ „Ecoul nostru’’ de vineri,/ Cu știri pentru fiecare./ Unul câte unul anii/ Au trecut peste fericiri,/ Greutăți și probleme mii,/ Dar rezolvate prin gândiri./ Despre oameni buni cu mult drag/ Zilnic al tău condei scrie,/ Ziaristă și redactor/ Ne ești Țurcanu Marie./ Azi și mâine aspirații,/ Mereu la drum în căutari,/ Doar pozitive emoții,/ Pe-ale vieții lungi cărări.
Andrei LUȚCAN, cititor fidel al ziarului EN