Trecutul și prezentul rămân a fi axa de centralizare genurilor umane, revărsate în mreaja bucuriei și a tristeții care, uneori, pare a sensibiliza. Într-un asemenea spațiu, rănit de sintagmele vieții, sesizăm că Rațiunea și Necesitatea sunt două mistere contopite în Așteptare. Omul devine simbolul creației și Divinității, unde totul ia naștere din voluptate, certitudine și semnificație. O astfel de atmosferă coagulată de spiritele timpului a parcurs-o cu ochii deschiși Maria Dendrino- Banaru, din orașul Sângerei.
Maria Țurcanu
- Privindu-Vă acum ochii, contempli o forță însetată de stabilitate socială, cea care unește viața și moartea, visarea cu realitatea. De unde pornesc toate aceste mângâieri, ale ființei Dumneavoastră?
- Dendrino- Banaru: „ Mulți așa-ziși „ patrioți” ai neamului au slujit bine noii puteri de atunci, scriind denunțuri organelor de securitate, inclusiv pe prieteni de familie. Odată cu declanșarea operațiunii de ridicare și deportare a celor incluși în liste, viața mea a cunoscut un nou aspect, cel al „adevăratului chin omenesc”. În 1941 am fost deportați în Siberia, regiunea Tomsk, apoi peste un timp în Kazahstan. Aici am trăit ani plini de văpăi, sânge și frică, fapt care ne—au schimbat întreaga existență pentru totdeauna. Au fost supuși groaznicelor condiții în Siberia. Noi împreună cu mama am nimerit într-o familie de ruși credincioși, oameni foarte cumsecade. Ne-au adăpostit, hrănit, ne-au pus la dispoziție o odaie mică în locuința lor. Peste un timp, împreună cu o femeie din Moldova, care avea doi copii, am cumpărat o căsuță de lemn și trăiam acolo două familii. Greu, foarte greu se mai scurgeau anii în Siberia. Iernile erau crunte, necruțătoare, dar noi nu ne pierdeam cu firea. Eram răzbătători, îndrăzneți, greutățile copilăriei ne-au călit. Lolie, fratele meu, după ce a absolvit școala medie a susținut examenele de admitere la un colegiu agricol din orașul Semipalatinsk, iar eu, cea care visam să devin profesoară m-am dus la Karaganda, la Institutul pedagogic. Examenele le-am susținut dar, când a venit timpul să fiu înmatriculată mi-au studiat mai atent actele și mi-au arătat ușa. Am revenit și deoarece aveam terminată școala medie generală am fost angajată învățătoare într-un cătun mic. După un an mi-am continuat studiile la un colegiu. Cu mare greu dar ne-am încadrat într-un fel sau altul cu modul de viață ce ne-a fost hărăzit.”
-Supuși situației date, ați conștientizat clar ce întâmpla în jur, care este cauza acestei mișcări sau nu V-a cuprins întrebarea „ Ce va fi cu noi?”
- Dendrino-Banaru: „ Începutul procesului de represiuni politice a fost pentru familia noastră o noutate, o modificare radicală care ne-a închis ochii, ne-au luat graiul. Toți am urmat ordinele superiorilor noștri, ce ne tratau ca pe gunoaie. Mai târziu am înțeles esența acestei mișcări, care se orienta spre o teroare în masă a populației băștinașe. Însă cel mai dureros era faptul că aceste represiuni politice se efectuau cu aportul multor așa-ziși „ patrioți”, printre care și „ prieteni” de familie, cumetri etc, care nu odată călcau pragul casei și erau puși în capul mesei, iar ca răsplată mai apoi au scris denunțuri false pe cei care i-au primit, către organele de securitate. Lipsa de verticalitate, fățărnicia, lașitatea, trădarea – din păcate au fost, sunt și vor fi caracteristica „ bunei” părți a poporului nostru. Dovadă a celor expuse este denunțul scris și semnat de trei „ prieteni” ai familiei Dendrino, care i s-a prezentat bunelului meu Corneliu Dendrino în procesul de judecată efectuat deja în GULQAG. Îmi amintesc că eram cu toții atât de devotați acelui regim, în frunte cu Stalin, încât eram nevoiți să mergem în fiecare lună să ne facem prezența pe listă. Niciodată n u ne-am gândit la ceea ce va urma, căci trăiam doar cu clipa.
ÎN anul 1956, după moartea lui Stalin am aflat vestea despre reabilitare stăteam la cumpănă cum să procedăm mai departe. Am mai primit și vestea că tatăl era viu. Așa că, după ani grei de despărțire, după greutăți și chinuri neomenești, familia noastră era împreună”
- Se știe că numai în basme războiul și dragostea se îmbrățișează, dar realitatea oricât de dură ar fi V-a oferit un moment senzațional: cel al regăsirii în tristețe o nouă suflate. Credeți că grație evadării din haosul Umilinței V-ați găsit împlinirea?
- Dendrino – BANARU:„ Reveniți la Sângerei ne-am oprit chiar la poarta casei din care am fost evacuați forțat în depărtatul an 1941. Dar nu an am voie să intrăm. Acolo locuia primul secretar de partid, Timp de mai bine de jumătate de an am tot umblat prin instanțe, făcând demersuri, căutând dreptatea… Încetul cu încetul viața a intrat în făgașul normal. Ne-am aranjat la lucru. Ajunsă într-un ecou al strigătelor și al spaimei, nu m-am gândit că suferința îmi va provoca alinare sufletească adâncă. Regretatul soț Ștefan a fost cel care mi-a arătat lumina din capătul tunelului. Tot ce mi s-a întâmplat mai apoi în viață este legat de acel bărbat care este la Domnul. Alături de el am descoperit că acolo unde e singurătate poți găsi și căldură, și dragoste.”
- Vă considerați fericită, împlinită că ați rezistat cu demnitate tuturor incertitudinilor timpului, destinului pe care V-a fost dat să le înfruntați în viață?
- Dendrino –Banarau: „ Să Vă spun sincer, am luptat cu viața până la capăt. Am îndurat mari nedreptăți, dar niciodată nu m-am plâns pentru nereușita mea. Căci am avut timp să le realizezi pe toate. Acum îmi duc bătrânețea. Mă bucur de copii, nepoți și strănepoți.”
-Stimată Maria Dendrino- Banaru, care amintiri din timpul deportării sunt mai vii în amintirea Dumneavoastră?
- Dendrino–Banaru: „ Senzația de foame, de frică, de nesiguranță…
-Vizavi de viața pe care ați fost nevoită să o duceți cu toate fărădelegile, ce pretenții i-ați înainta statului?
- Dendrino -Banaru: „ Momentul deportărilor a fost un dezastru colosal pentru societate, distrugând speranța și echilibrul fiecărui om, căruia i-a fost dat să trăiască. În urma acestei „ catastrofe” am rămas răstignită în fața existenței. Aceasta este crima pentru care încă nu s-a plătit…
Pentru ca să ajungem la un interes comun, noi, cei deportați, am luptat pentru regăsirea naționalității, identității și a mândriei umane. Iar pentru cei care caută un răspuns la strigătele vieții le spun un lucru: iubiți- Vă țara, ocrotiți-o. Voi sunteți Ea și Ea sunteți voi.”
