Mama care a născut actor celebru pentru acest neam se numeşte Nina HADÎRCĂ din oraşul Sângerei. Ea este mama actorului, regizorului şi directorului Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Petru HADÎRCĂ. Cu drag este numită de colegii săi mama studioului. Nu întâmplător.
Fiul ei a învăţat actorie la Şcoala Superioară Şciukin din Moscova, încă cu alţi 8 tineri din Moldova. Ea avea grijă să-i hrănească pe toţi. Se ducea la feciorul student cu oala cu sarmale şi o geantă cu plăcinte. În loc de unul, îi aşeza şi chema la masă pe toţi colegii săi cu care venise din Moldova. Cu toate că fiul ei, cât şi tinerii de atunci au devenit oameni de artă şi valori ale neamului, ei n-o uită pe mama lui Petrică şi-i spun cu drag şi cu recunoştinţă: „mama studioului”.
De curând, la 24 august ea va rotunji onorabila vârstă de 80 de ani. Asemeni fiului ei,am dorit s-o felicităm şi să-i mulţumim că a dat viaţă unei mari personalităţi a teatrului şi lumii culturale, fenomenul Petru HADÎRCĂ. „Nu-i diploma mea, este a mamei”, cu multă adoraţie de fecior, astfel apreciază fiul şi actorul implicarea şi contribuţia grijulie, sufletească a mamei în devenirea sa. Astfel califică inclusiv premiile, distincţiile cu care este onorat talentul său de-a lungul activităţii.
Ea a dăruit această cumsecădenie a ei celor trei copii, lui Petru şi fiicelor mai mici, Angela şi Ala. Copiii, mai târziu nepoţii, i-au fost şi-i sunt sfintele icoane ale vieţii. Rămasă de tânăra fără soţul Vasile, ea nu a trăit decât cu grija şi dragostea lor. Creşterea florilor vieţii sale, căci aşa-i poartă în inimă, i-a fost sfânta ocupaţie şi cerinţă sufletească. Din ochii lor ea a cules putere, curaj, vrednicie şi a reuşit să-i ridice, să-i ajute să devină ceea ce au scris pe aripa visului. Ea, la sinea sa are cumsecădenia de la regretaţii părinţi, care au fost oameni simpli,dar frumoşi la toate ale lor, prin onestitate şi bun simţ de sângereieni. Nina este prima dintre fiice în familia cuplului David şi Elizaveta Andriuţă. „Acasă eram un frate şi patru surori, eu mai mare dintre ele.Am învăţat la şcoala nr. 2. Mai întâi şcoala era amplasată într-o casă simplă. Apoi a fost trecută în clădirea unde astăzi se află Biblioteca orăşenească”, îşi aminteşte cu drag interlocutoarea noastră…
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 28 din această săptămână
