DISTRIBUIȚI

Patriotismul sau sentimentul de dragoste faţă de ţară este o noţiune s-ar părea abstractă, dar totodată este o condiţie obligatorie pentru orice cetăţean. Insuflat din şcoală, la lecţiile de istorie, patriotismul este o forţă ce nu poate fi neglijată. Odată înţeles, el poate deveni liantul societăţii noastre.

 

De aceasta au dorit să-şi convingă semenii lor, liceenii Liceului „Olimp”. Ei au participat la Festivalul-concurs al cântecelor istorice, care s-a desfăşurat sub genericul „Cântecele care ne-au însoţit istoria”. Iniţiativa de organizare a Festivalului cântecului patriotic aparţine profesorului de istorie  Petru DUBENCO şi a făcut parte din Programul activităţilor pentru Săptămâna Istoriei în liceu. Elevii din treapta liceală au pregătit şi au adus în scenă cântece prin care au demonstrat dăinuirea noastră ca neam. Fiecare dintre clasele participante au susţinut prin cântecul prezentat lecţia sfântă de istorie şi au răspuns că au iubire de „moşie”.

„Ei au demonstrat  cu simţire şi profundă trăire patriotică că aceasta îi învaţă lecţiile de istorie  în liceul lor. Ele sunt grele de adevăr, foarte dragi şi sfinte”, a confirmat liceana clasei XII, Anişoara NEAGA: „Istoria e a neamului. O scriem şi noi, dar o însuşim ajutaţi de profesorii noştri. Aceste lecţii asemeni festivalului ne urcă pe piedestalul iubirii de patrie, de Basarabie. Prin ele învaţm cine suntem, cum să ne iubim neamul şi patria şi cum să fim puternici, neclintiţi prin această iubire”.

„Trăiască în veci trei culori”, au slăvit prin cântecul prezentat la festival liceenii şi au lansat îndemnul „deşteaptă-te, române”, au dat  glas Scrisorii din Basarabia, semnată de Grigore VIERU şi au exprimat prin voci catifelate că spiritul românesc este îngerul lor de pază.

Continuarea o găsiti în nr. 53 al ziarului