Lăsaţi poarta larg deschisă

Lăsaţi poarta larg deschisă

Mariana Dandara

315
DISTRIBUIȚI

Lumina sărbătorilor de iarnă vine în fiecare an parcă nevăzută în sufletele noastre şi ne trezeşte conştiinţa spre a crea ceva frumos, spre a şterge praful de pe tradiţiile poporului românesc, spre a colinda şi a duce binele în casele oamenilor. Spiritul sărbătorilor de iarnă este încălzit de tradiţiile şi obiceiurile noastre, de colinde, urături şi semănături din cele mai alese. Şi parcă an de an vine pe nevăzute şi vesteşte naşterea Mântuitorului şi cete de colindători şi urători ne aduc belşug în casă şi parcă sunt atât de cunoscute şi totuşi atât de magice aceste minunate Sărbători de Iarnă.

Recent, în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din oraşul Sângerei s-a desfăşurat etapa raională a Concursului Tradiţiilor, Datinilor, Obiceiurilor de Crăciun şi Anul Nou „Lasaţi poarta larg deschisă”. Evenimentul devenit deja tradiţie a adunat în acest an 31 de colective artistice cu 532 elevi din instituţiile de învăţământ preuniversitar din raion. Gazdele concursului, Larisa Gavrilov – director şi Ala Zubatîi – director-adjunct au organizat la cel mai înalt nivel înregistrarea şi dirijarea echipelor concurente, punându-le la îndemână o sală de studiu pentru repetiţie, sala sportivă pentru aranjare şi îmbrăcarea vestimentaţiei corespunzătoare, precum şi sala festivă frumos amenajată.

Continuarea o găsiți în numărul 3 din 16 ianuarie.