DISTRIBUIȚI

Un cartier locativ nou din orașul. Sângerei este în continuă construcție cu implementarea unor tehnologii moderne. În după amiaza zilei de vineri a fost sfințită construcția fundației la a treia casă de locuit și a unei Troițe, înălțată în apropiere . Evenimentul s-a desfășurat cu prezența blagocinului raionului Maxim Guzun, susținut de părintele-paroh Serghei Zubate cu participarea investitorului Vitalie Cojocari și a autorului troiței Constantin Hadârcă, (care nu este la prima creație monumentală pentru Sângerei), a cetățenilor urbei.

Au fost prezenți locatari ai viitoarei case care în vara anului viitor se va da în folosință. Au împărtășit bucuria realizărilor agentului economic și conducerea primăriei Sângerei, dar și administrația grădiniței nr. 5 „Andrieș” din vecinătate. Potrivit spuselor părintelui Serghei, investitorul în construcția cartierului nou locativ Vitalie Cojocari este singurul agent economic care respectă rânduielile creștine la punerea primei pietre de la temelia casei:
„La fiecare construcție cere cu amabilitate să sfințim și să binecuvântam . Vitalie Cojocari are har nu numai de constructor și manager bun, după cum arată construcțiile, casele înălțate. Are har de bun creștin și păstrător al tradițiilor creștine. Mărturie este evenimentul de astăzi”, a apreciat cu bucurie de creștin părintele Serghei Zubate.”


Au învățat această lecție a investitorului și constructorii, care au pus temelia viitorului bloc locativ”, a confirmat directorul tehnic Igor Roșca. Este vorba de constructorii Ion Ciobanu, Adrian Țarălungă, Ojovanu, tata și fiul, de Alin Patron, Ion Donciu, Vasile Cucoș. Am încredere că împreună încheiem la vară executarea lucrărilor la blocul al II-lea. Al treilea bloc de locuit își așteaptă rândul să fie edificat. Termenul de execuție a lucrărilor este 2,5 ani”, a precizat managerul tehnic Igor Roșca.
Mariana Lungu este locatara primului bloc înălțat de acești constructor:
„Sunt mulțumită, chiar fericită să dețin un apartament în noul cartier locativ . Cunoaștem ce li s-a întâmplat multor tineri familii din Chișinău, care au investit enorm de mult în apartamentele care urmau să fie construite și au fost amăgiți de investitori. Noi, de la Sângerei avem noroc de un investitor precum este Vitalie Cojocari, suflet onest și sincer în relațiile cu viitorii locatari și cu toată lumea. Este omul dacă mănâncă, dă și la cel flămând, împarte. Din acest motiv cartierul unde locuiesc crește spre cer și înflorește. Ți-i dragă să te găsești aici, cu traiul ,cu familia . Totală frumusețe și comodități în urma muncii și investițiilor acestui om de calitate”, a menționat dna Lungu.

Continuarea citiți în n.50 din 10 decembrie 2021