DISTRIBUIȚI

Sărbătoarea profesională – Ziua Poliţiei Naţionale, pe care o marcam în fiecare an pe 18 decembrie, îmi oferă prilejul de a vă adresa felicitări călduroase, urări de sănătate şi succes în serviciu, la aniversarea a XXX-a de la formarea Poliţiei Republicii Moldova.

Întotdeauna aţi demonstrat un înalt patriotism, profesionalism şi sperăm, că simţul datoriei, bărbăţia şi curajul de care aţi dat dovadă, în activitatea de zi cu zi pe parcursul acestor ani, vor servi drept exemplu pentru toţi cei care şi-au legat viaţa de apărarea activă a drepturilor omului, asigurarea ordinii publice şi lupta contra criminalităţii.
Sunt convins că întreaga echipă poliţienească din Sângerei va depune şi în continuare toate eforturile pentru a depăşi greutăţile de moment, asumându-şi în faţa cetățenilor angajamentul de a activa mai eficient pentru asigurarea ordinii, securităţii şi liniştii în ţară.
Vă mulţumim pentru devotamentul şi înaltul profesionalism manifestat în asigurarea cu succes a principalei sarcini – paza şi liniştea cetățenilor.
Urez tuturor angajaţilor, veteranilor, precum şi familiilor Dumneavoastră, mulţi ani cu sănătate, bunăstare, optimism, liniște în suflet, răbdare, fericire şi împliniri personale şi profesionale, să obţineţi şi în viitor succese deosebite în activitatea ce o desfăşuraţi. Să aveţi parte de multă putere de muncă, pentru a răspunde cu promptitudine şi maximă eficienţă în orice situaţii, avânt și perseverență în nobila și importanta activitate întru binele poporului și prosperitatea ţării!!!
La mulți ani Poliția Republicii Moldova!!!

Cu deosebit respect, comisar principal, Sergiu VATRICI

(P;BP)